
Obiecte interzise în mașină: Conducerea înseamnă mai mult decât respectarea limitelor de viteză sau purtarea centurii de siguranță. Există o listă surprinzătoare de obiecte pe care nu ai voie să le ai în autoturism – sau pe care trebuie să le transporți în condiții foarte stricte. Nerespectarea acestor reguli te poate expune la amenzi considerabile sau chiar probleme penale.

Cuțite: unele sunt permise, altele interzise
Deși legislația austriacă este mai relaxată față de alte țări europene când vine vorba de cuțite, există excepții importante. Sunt interzise explicit armele ascunse sau deghizate – precum bastoanele-sabie sau stelele ninja. Un briceag obișnuit sau un multitool este acceptabil, însă totul ține de context și bun simț: dacă un obiect poate fi confundat cu o armă, este mai bine să-l lași acasă.
Arme de foc: reguli stricte de transport
Transportul armelor de foc în Austria este reglementat cu rigurozitate. Deținerea necesită un permis special, iar pentru transport e nevoie de o autorizație suplimentară. Arma trebuie să fie descărcată și păstrată într-un container închis, iar muniția trebuie transportată separat. Este interzis orice detur – oprirea în alte locuri decât cele autorizate (poligon, comerciant, locuință secundară). Armele ținute în torpedo sau în holster în mașină sunt complet ilegale.
Citiți și ► Mașină electrică la preț accesibil: vine cea mai ieftină Tesla!
Obiecte interzise în mașină: camere de bord sun legale, dar cu limitări
Austria are legi stricte privind protecția datelor. Camerele de bord sunt permise doar dacă înregistrează zone limitate, doar în timpul unui incident, cum ar fi un accident. Filmările continue, unghiurile largi sau postările pe rețele sociale sunt interzise și pot atrage sancțiuni semnificative.
Aplicații radar sau de trafic: permise cu rezerve
Aplicațiile pentru trafic sau prețuri la carburant sunt permise, însă doar dacă funcționează ca un sistem de navigație și nu sunt utilizate în timpul condusului. Aplicațiile de detectare a radarelor sunt complet interzise și sancționate sever.
Citiți și ► Cât timp îți poți lăsa mașina parcată în același loc? Reguli esențiale pentru șoferi din Germania
Câinii trebuie transportați în siguranță
În Austria, animalele de companie sunt tratate ca marfă și trebuie transportate în siguranță. Un câine liber în mașină poate duce la amenzi de până la 5.000 de euro. Cele mai sigure metode: cuști metalice în portbagaj pentru câinii mari sau transportoare fixate pe bancheta din spate pentru cei mici. Hamurile speciale sunt permise, dar nu cele pentru plimbare.
Pasageri fără centură sunt responsabilitatea șoferului
Legea prevede că toți ocupanții mașinii trebuie să poarte centura. Șoferul este responsabil pentru cei sub 14 ani, iar cei peste această vârstă răspund personal. Poliția verifică frecvent acest aspect, iar amenzile pot fi considerabile, confom 24auto.
Telefoanele mobile: doar hands-free
Austria are unele dintre cele mai stricte reguli privind utilizarea telefoanelor la volan. Este permis doar folosind un sistem hands-free. Chiar și ținerea telefonului între umăr și ureche este interzisă și se sancționează cu o amendă de 100 de euro – care poate crește până la 140 sau chiar 24 de ore de arest dacă nu e plătită. Nici măcar conectarea telefonului la încărcător nu este permisă în timpul condusului.