Sari la conținut

O excursie inedită într-un loc de vis în Austria, adresată exclusiv femeilor. „Lasă-ți sufletul să-și tragă sufletul!”

20/09/2017 12:48

Două românce stabilite în  München, Roxana Elena  Föll (42 de ani), practicantă de psihoterapie și terapie prin muzică, și Alina Iacubovschi (33 de ani), coach și trainer de dezvoltare personală, vin cu o ofertă inedită destinată exclusiv femeilor: un weekend la la un hotel în Austria, lângă  Kitzbühel, într-un loc montan mirific, ofertă adresată -explică cele două organizatoare, „femeilor care simt ca în ele este mult mai mult decât ceea ce iese la lumina de zi cu zi, pentru femeile care doresc să se descopere pe ele înșile cu adevărat, dar și pentru cele care simt că au ceva valoros de oferit în comunitate, dar încă nu știu exact cum să ajungă acolo”. „Lasă-ți sufletul să-și tragă sufletul!”, este motto-ul acestei interesante excursii care va avea loc în perioada 6-8 octombrie a.c., sub denumirea de „Reretat de reînnoire interioară”. Aceasta este a doua ediție, ne spun cele două organizatoare, prima ediție, desfășurată în luna martie a acestui an, în aceeași locație, bucurându-se de un real succes.
Informații despre acest eveniment am aflat de pe paginile de facebook adresate comunităților de români din München și am încercat să aflăm mai multe amănunte chiar de  la Roxana și Alina, astfel că le-am adresat câteva întrebări.

Roxana Elena  Föll
Alina Iacubovschi

Cum v-a venit ideea acestui proiect?

«Noi două ne-am cunoscut în vara lui 2016 și împartașind idei asemănătoare de viață, am devenit prietene și am observat că avem experiente foarte asemănătoare cu clientele noastre, deși eu lucram în ședințe de psihoterapie și cu clientela germană. Ba mai mult, în cercurile noastre de prietene se întâmplau lucruri asemănătoare: toate femeile se informau pe unde puteau despre „creșterea/dezvoltarea personală“ și doreau să evolueze într-un fel care să le facă să se simtă mai împlinite. Am putut identifica unii numitori comuni cum ar fi o stare generală de neîmplinire, dorința de a se împaca cu trecutul, dar si o dorință de neoprit în a se descoperi pe sine, de a arata și în afară adevaratul sine, o nevoie de „descătușare”, de a face ceva cu sens în viața, de a fi valorizate ca femei, cu calitățile lor feminine – din păcate adesea ascunse…

Așa că ne-am pus întrebarea cum am putea să adresam aceste teme pentru femei care doresc schimbarea sau sunt în decurs de schimbare. Noi știam că procesele de schimbare profundă înseamnă printre altele descoperirea resurselor proprii și ca aceste orice schimbare se potențează într-o grupa! Dar și ca e nevoie de un spațiu aparte de susținere. Asa că, am conturat un concept de gen „retreat“.

Retreat-ul este o retragere din cotidian, pentru o perioada de timp – la retreatul nostru de două zile și jumătate – pentru a ne ocupa in exclusivitate de noi. Doar așa putem pătrunde în profunzimile noastre și să ajungem la resursele noastre. Explicația e simplă: viața de zi cu zi segmentează procesele noastre de transformare personală și, dacă observați cu atenție, oamenii o iau de la capăt de nenumărate ori, pentru ca orice întrerupere ne poate face „să pierdem firul“. E suficient sa ne gândim la noi înșine, ce se întâmplă cu un plan de al nostru de suflet când intervin zeci de probleme de rezolvat…»

Există o anumită categorie de vârstă  care ar putea participa?

«Interesant, la început ne-am pus întrebarea și noi, pentru ce vârsta e indicat acest retreat/program. Însa abordarea este altfel, pentru ca dorința de o schimbare majoră poate apărea la orice vârstă!! La retreatul trecut am avut ca participante o mamă cu fiica ei, un lucru foarte valoros! Acest retreat este pentru femeile care simt ca în ele este mult mai mult decât ceea ce iese la lumină de zi cu zi, pentru femeile care doresc să se descopere pe ele însile cu adevărat, dar și pentru cele care simt ca au ceva valoros de oferit în comunitate, dar încă nu știu exact cum să ajungă acolo.

Așadar, „vârsta de participare“, profesia sau gradul de angajare nu constituie criterii de participare, pentru ca retreat-ul este o platforma de descoperire a rădacinilor si a valorilor feminine, dincolo de orice rol!»

De ce în Austria, la Reith bei Kitzbühel? Ce este special la acea locație?

«Ca locație, am ales și rămas „fidele“ Casei de Seminare din Reith bei Kitzbühel, a familiei Pointner. Independent una de cealaltă, Alina și cu mine vizitasem această locație cu prilejul altor seminarii înainte de a ne cunoaște și aceasta a fost locația favorită a amândurora chiar de la început. Aceasta casă de seminarii și hotel este condusa de o familie care emană 24 de ore din 24 energie pozitiva! Pe lângă asta oferă bucătărie ayurvedică și pentru vegetarieni / vegani. Iar locația este specială, înconjurați fiind de o coroană montană care inspiră la reflecție, la introspecție, la ceva bun și puternic – exact ceea ce vrem să facem!

În ce va consta acest program, ce veți face efectiv acolo?

«După cum am spus, în acest retreat oferim un spațiu de transformare personală pentru a ne cunoaște și echilibra la nivel sufletesc, mental si corporal. Pornim de la o abordare personală care se leagă în grupă. Programul cuprinde atât elemente cognitive, de auto-cunoaștere, cât și elemente precum intuiția și creativitatea, care fac parte femininului prin excelență și care trebuie să își redobândească valorizarea în noi!

Practicăm împreuna atât exerciții de ascuțire a percepției și a atenției – inclusiv în natură – cât și tehnici de relaxare care pot fi preluate cu ușurință în rutina zilei. Pe lânga asta, sesiunile expresive prin cântec și dans sau cele de relaxare prin sunet ne conectează cu profunzimile sufletului atât de dornic de vibrație pozitivă.

În plus, creăm o comunitate de creștere/dezvoltare în care ne putem ajuta una pe cealaltă și în afara retreat-ului.

Conceptul nostru ne permite lucrul cu grupe de dimensiuni diferite, intrucât atât Alina, cât și eu suntem prezente și active în grupă pe toată durata programului. În plus, avem o sală superbă, cu spațiu de mișcare, care acoperă și grupe de 20-30 de persoane, dar care poate fi organizată pentru a fi la fel de intimă și pentru grupe mai mici. Grupa ideala este de fapt grupa care se formează de fiecare dată!

Detalii cu privire la retreat găsiți și pe pagina noastră:  www.onouatu.com»

Sergiu RUSU /  München

Continuați să citiți în Ziarul Românesc