Numărul bicicliştilor care au decedat în accidente produse anul trecut pe drumurile publice din Germania a crescut, conform cifrelor provizorii publicate marţi, 2 aprilie, de Biroul Federal de Statistică din Germania, citate de DPA, informează Agerpres.
455 de biciclişti au murit anul trecut în Germania, 89 dintre aceştia fiind conducători de biciclete electrice.
Cifra totală a crescut cu 15%, iar numărul accidentelor mortale în care au fost implicaţi conducători de biciclete electrice – o bicicletă parţial motorizată – a crescut cu 27%.
Siegfried Brockmann, care cercetează accidentele pentru sectorul asigurărilor, estimează că această creştere va continua în 2019. ”Sunt din ce în ce mai mulţi biciclişti, mai multe biciclete electrice şi în curând vor fi şi mai multe scutere electrice”, a declarat Brockmann.
”Ar fi de aşteptat ca infrastructura să o ia înaintea noilor evoluţii, nu doar să le urmeze, însă suntem departe de acest lucru”, a notat directorul institutului german de cercetare a accidentelor, UDV.
În opinia sa, tendinţa negativă este posibil să continue ”cu excepţia situaţiei în care vom avea o vară groaznică şi nimeni nu se va urca pe biciclete”.
Potrivit lui Brockmann, creşterea numărului de decese în rândul bicicliştilor în 2018 poate fi pusă parţial pe seama verii lungi de anul trecut din Germania.