Sari la conținut

Atenție, români din Germania! Nou val de escrocherii bancare: „Nici o bancă nu vă cere date prin telefon!”

29/10/2025 20:06 - ACTUALIZAT 29/10/2025 20:06

Atenție, români din Germania! Nou val de escrocherii bancare: „Nici o bancă nu vă cere date prin telefon!” O româncă stabilită în Germania, Camellia Kessler, avertizează într-un videoclip comunitatea românească despre o nouă metodă de înșelăciune care face ravagii în aceste zile. În numele băncilor, escrocii sună oamenii, trimit e-mailuri sau mesaje SMS, cerând date personale sau confirmări prin aplicații precum PhotoTAN sau coduri QR.

Nou val de escrocherii bancare tot mai sofisticate

Nici o bancă nu vă sună pentru a vă cere documente sau date personale!”, avertizează Camellia. În mesajul ei, femeia subliniază că orice solicitare de acest tip este o tentativă de fraudă, indiferent cât de credibil pare apelul.

„Momentan circulă foarte multe telefoane, e-mailuri și mesaje de acest gen”, explică ea. „Vă rog frumos, fiți vigilenți și nu transmiteți niciodată informații cu caracter personal! Banca nu vă cere niciodată prin telefon să confirmați tranzacții, să trimiteți coduri sau să accesați linkuri suspecte.”
>>> Citiți și: Româncă din Germania avertizează: „Nu mai ignorați obligația de depunere a declarației fiscale! Amenzile vin una după alta”

Ce trebuie să faci dacă primești un astfel de apel

Camellia Kessler îi îndeamnă pe cei care nu vorbesc bine limba germană să ceară ajutorul unei persoane de încredere, pentru a evita să cadă victime acestor escrocherii. „Dacă nu stăpâniți bine limba, apelați la cineva care să vă ajute. Escrocii profită exact de această barieră și manipulează oamenii prin panică și neîncredere.”

Autoritățile germane avertizează de asemenea că băncile nu cer niciodată parole, coduri TAN, PhotoTAN sau acces la conturi prin telefon. În cazul în care ați oferit din greșeală astfel de date, trebuie contactată imediat banca și poliția pentru blocarea accesului la cont.