România a ieșit în stradă în același timp cu America, unde se protestează contra ordinului lui Donald Trump de suspendare a intrării pentru cetățenii din șapte țări musulmane. Ordinul lui Donald Trump nu poate lăsa pe nimeni indiferent, aruncă în aer relațiile diplomatice cu multe părți ale lumii și nu ține cont de sensibilități naționale și religioase definitorii pentru lumea modernă.
Pe lângă protestele grupurilor afectate direct sau solidare cu acestea, lideri politici din toată lumea au făcut declarații despre aceste măsuri. Luări de poziție și distanțări față de politica lui Trump au venit imediat de la Angela Merkel, de la François Hollande, de la premierul italian Paolo Gentiloni, ministrul de externe englez Boris Johnson, premierul canadian Justin Trudeau, de la Înaltul Comisariat pentru drepturile omului de la ONU (condus de Zeid Raad Al Hussein), de la președintele Comisiei europene Jean Claude Juncker sau de la Salil Shetty, secretarul general al Amnesty International.
Am găsit reacții viguroase în Italia, de la cea a premierului Paolo Gentiloni (”Italia este ancorată în propriile valori. Societate deschisă, identitate plurală, fără nicio discriminare. Sunt pilonii Europei”), până la așteptatele aplauze venite de la Matteo Salvini (Lega Nord), care vede în Trump un „mare lider”. De menționat replica consistentă venită de la Laura Boldrini, președinta Camerei, fostă responsabilă UNHCR în Italia: ”Ne privește pe noi toți ceea ce noul președinte Trump decide pentru Statele Unite deoarece prevederile sale, pe lângă faptul că minează bazele principiilor juridice internaționale, duc la un haos general și riscă să alimenteze represalii periculoase”, a scris Laura Boldrini pe Facebook, amintind ”insultele inacceptabile împotriva mexicanilor, definiți «criminali și traficanți». Apoi reevaluarea torturii ca «instrument» ce funcționează în lupta împotriva terorismului. Acum blocarea timp de trei luni a intrării cetățenilor proveniți din 7 state cu religie predominant musulmană – și cu excepție pentru creștini. Și în fine stoparea sosirii refugiaților sirieni”. Toate acestea ”sunt semnale, de netăgăduit și alarmante, că se dorește să se facă diferențe pe bază etnică și religioasă, că suspiciunea poate afecta popoare întregi și nu doar acuzații de infracțiuni, că își pierd din valoare convențiile internaționale semnate de SUA și drepturile omului se aplică cu intermitență, că pentru a răspunde celor din ISIS este legal și să se utilizeze instrumente nepermise de legislație”.
Ne privește pe toți, așa e. În timp ce redactam știrea am căutat să adaug reacții din România. Nimic, la prima căutare. La a doua căutare la fel. Nimic despre evenimentul care zguduie lumea. Deși ochii erau deschiși, lumea în stradă pentru drepturi, tribunii neamului urcați pe televiziuni... Nimic, no comment. E de bine sau de rău? Dreapta, stânga, naționaliști, ultraortodocșii, antimusulmanii, nimic, nimic, nimic. Lumea din România e hipnotizată de grațierea PSD-ului, în rest e întuneric.
Ne privește pe toți, mai puțin pe cei din România. Nu au primit încă instrucțiuni despre ce să declare? Pare o confirmare a anecdotei că în privința americanilor întotdeauna instrucțiunile sunt primite în plic direct de la Ambasada SUA. O știre recentă vorbea de debandada din diplomația românească, construită pe o relație de agresivitate cu Rusia și de prietenie maximă cu Ucraina, pe linia cordonului anti-rusesc. Acum bieții diplomați vor fi nevoiți să se pupe cu cei pe care îi scuipau, dacă noul curs al NATO o va cere.
Klaus Iohannis a rămas înfipt în vechile indicații de la Washington și este total bulversat. Dragnea a plătit o avere să stea în picioare la masă cu președintele SUA și parcă îl doare sufletul să spună ceva, deși doctrina social-democrată l-ar obliga să sară în aer.
Într-un fel, Trump e subiect interzis în România, dacă te arăți binevoitor cu Trump, e ca și cum te-ai arăta binevoitor cu Dragnea, comeseanul său.
Nimeni din România, oficial, personalitate politică, nu comentează nimic despre situația explozivă de la granițele SUA, nu au curaj sau habar nu au ce să spună, și asta în timp ce ambasadorii marilor puteri, cu cel american in frunte, își dau zilnic cu părerea cu privire la viața politică, justiția, economia, societatea din România, într-un stil demonstrativ de ingerență agresivă.
Măsurile luate de Donald Trump, acestea și altele, vor schimba indiscutabil fața lumii. Absența vocii românilor din corul națiunilor este inadmisibilă.
Sorin Cehan