Români în Germania – Neplătiţi de luni de zile, 150 de români protestează în Germania. Îmbracați în echipamente de lucru și cu pancarte în care amenință că intră în greva foamei, angajații români sunt nemulțumiți că nu și-au mai luat salariile de câteva luni.
Oamenii s-au urcat, în semn de protest, pe acoperișul unor clădiri din Hamburg și din Dusseldorf. Sunt peste 150 de oameni, angajați ai unei firme românești care are parteneriate cu diferite companii din Germania. Românii au lucrat pentru o fabrică de bere, o clădire de birouri, dar și pentru un aeroport.
>>> Viaţa în Germania: OPT dezavantaje ale traiului în această ţară
„De trei luni nu ne-a dat nimic. Ideea este că oprim lucrările pe care le-am pornit și apoi mai vedem dacă reușim să scoatem măcar banii de mâncare. Asta e principal și vedem dacă este soluție”, a declarat unul dintre români.
Schimbări ale contractului de muncă începând cu luna august
În ultimii ani, românii au fost de multe ori victimele abuzurilor patronilor nemți. Mulţi au protestat în fața fermelor și abatoarelor din Germania, nemulțumiți de condițiile de muncă și cazare. Până acum, legislația a fost schimbată doar în industria cărnii, unde nu mai sunt acceptate firmele intermediare de recrutare. De la 1 august, autoritățile au pregătit un nou set de reguli.
„Până de curând, contractele de muncă trebuiau să aibă câteva detalii obligatoriu în ele și, în rest, să decidă angajatul cu angajatorul. De acum încolo, într-un contract de muncă trebuie să apară dacă angajatul trebuie să presteze ore suplimentare, cum sunt acestea plătite și care este perioada de probă”, a declarat Tudor Ancuța, consilier în Germania.
De asemenea, la nivelul instuțiilor europene, autoritățile lucrează acum la un regulament pentru a-i proteja pe lucrătorii transfrontalieri.
„Regulamentul acesta presupune o mult mai bună coordonare în ceea ce privește drepturile pe care un muncitor le poate avea. Este vorba despre alocații familiale, asigurare de șomaj, pensii și alte beneficii subsidiare care țin de protecție la nivel European”, a spus Dragoș Pîslaru, președintele Comisiei pentru Ocuparea forței de muncă și afaceri sociale din Parlamentul European.
>>> Autostradă din Germania, blocată de activiști care protestează împotriva risipei de alimente