Sari la conținut

Nemții sunt mai generoși decât românii, însă îi depășim cu brio în clasamentul legat de ajutarea unui străin

27/10/2016 05:34

Un stat distrus de război și un altul condus ani în șir de un regim militar opresiv sunt țările în care trăiesc cei mai binevoitori oameni din lume, potrivit topului World Giving Index, ediția 2016. România ocupă locul 46 din 140 în clasamentul legat de ajutarea unei persoane străine și locul 93 în topul generozității, potrivit studiului efectuat, pentru al șaptelea an la rând, la nivel global, de Charities Aid Foundation (CAF).

Potrivit Agerpres, Myanmar conduce în topul generozității, pentru al treilea an la rând, mai mult de nouă din zece persoane din această țară donând bani în ultima lună. Potrivit raportului, acest lucru se poate explica prin faptul că majoritatea locuitorilor din Myanmar sunt adepți ai budismului Theravada, iar generozitatea lor reflectă practica ”Sangha Dana”, de a-i ajuta pe cei care duc o viață monastică.

Locul al doilea în acest clasament revine Statelor Unite, pe locul al treilea se află Australia, pe patru Noua Zeelandă, iar pe locul cinci Sri Lanka. Marea Britanie se află pe poziția a opta, Germania pe 21, Franța pe 81, Italia pe 82, iar Ungaria pe 134. Pe ultimul loc se află China.

În ceea ce privește clasamentul legat de ajutarea unei persoane străine, pentru al doilea an la rând, locul întâi este ocupat de Irak, în ciuda războiului civil din această țară. Pe locul al doilea este situată Libia, și acest stat confruntându-se cu serioase frământări din cauza războiului civil. Pe locul al treilea se situează Kuweit, pe patru Somalia, iar pe locul cinci Emiratele Arabe Unite. În acest top, România este pe locul 46, cu mult deasupra Germaniei (56), Italiei (101), Franței (116), Ungariei (128) și Japoniei (138). Ultima poziție e ocupată și în acest top de China. Statele Unite ocupă locul 9.

Topul anual al celor mai corupte state din lume. Scorul obținut de România și Germania

În cadrul clasamentului în ceea ce privește donarea de bani pentru acțiuni caritabile, pe locul 1 se află Myanmar, urmată de Indonezia, Australia, Malta și Noua Zeelandă. Marea Britanie este pe locul 7, iar Statele Unite pe locul 13. România este pe locul 92. Pe ultima poziție se situează Maroc.

În topul legat de voluntariat, Turkmenistan se află pe locul 1, urmat de Myanmar, Indonezia, Sri Lanka și Statele Unite. Marea Britanie este pe locul 22, România pe 133, iar Egipt pe ultimul loc.

Potrivit CAF, pentru prima oară în istoria World Giving Index, mai mult de jumătate din populația globului a ajutat o persoană străină cu o lună înainte de efectuarea sondajului, acest lucru ”demonstrând o tendință pozitivă în ceea ce privește generozitatea”, după cum se arată pe siteul CAF. La fel de încurajator este faptul că nivelurile de participare la ajutarea unei persoane străine au crescut în toate categoriile de dezvoltare economică, inclusiv în țările aflate în tranziție.

2015: Germania, pe locul doi în topul destinaţiilor preferate de români cu avionul

Topul lecturilor la români: pe primele locuri „Suge-o, Ramona!” şi „Cincizeci de umbre ale lui Grey”

Cât câștigă liderii primelor 12 puteri economice ale lumii? Germania, în top 5

Continuați să citiți în Ziarul Românesc