
Sâmbătă, 21 iunie 2025, ziua care marcheaza și începutul verii, a fost una de prețuire pentru președintele micuțului stat moldav. Astfel, în Sala Imperiala (Kaisersaal) a Reședintei müncheneze, doamnei Maia Sandu i-a fost decernat premiul „Franz Josef Strauss“ pentru angajamentul său pentru democrație, statul de drept și efortul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Fiind prima femeie președinte a micii republici, d-na Maia Sandu s-a evidențiat, într-un context geopolitic foarte complicat, printr-un consecvent parcurs proeuropean, dând dovadă de mult curaj!
Cuvântarea principală a fost ținută de către d-nul dr. Markus Söder, Primul-ministru al landului Bavaria, iar Laudatio de către d-na Ilse Aigner, președintele Parlamentului bavarez, care a cataligat-o pe d-na Maia Sandu ca fiind „cea mai puternica femeie din Europa zilelor noastre“.

„O zi de bucurie pentru președinta Republicii Moldova, pentru frații noștri prezenți în München și în Germania și pentru toți cei care simt românește! Am felicitat-o si noi pentru curajul arătat și am transmis cuvinte de apreciere și din partea ierarhilor noștri!”, a povestit pr. Alexandru Nan, parohul Parohiei “Buna Vestire” din München, prezent la eveniment.
Citiți și: PS Sofian a instalat pe noul paroh al Bisericii „Buna Vestire” din München

„Sunt onorată să primesc Premiul Franz Josef Strauss”
„Sunt onorată să primesc Premiul Franz Josef Strauss, oferit de Fundaţia Hanns Seidel, în cadrul vizitei mele în Bavaria. Le mulţumesc Prim-ministrului bavarez Markus Söder şi Preşedintelui Fundaţiei, Markus Ferber, pentru găzduirea călduroasă.
Acest premiu este despre recunoaşterea efortului tuturor moldovenilor care, zi de zi, contribuie la consolidarea democraţiei în ţara noastră. Este despre toţi oamenii din regiunea noastră care, în faţa provocărilor, aleg curajul, adevărul şi pacea. Această distincţie ne aparţine tuturor celor care credem într-un viitor european, paşnic şi democratic pentru Moldova.
Aşa cum am anunţat, am decis să donez suma de 10.000 de euro, care însoţeşte premiul, pentru păstrarea patrimoniului muzical al marelui nostru compozitor Eugen Doga”, a scris Maia Sandu pe Facebook.
Premiul Franz Josef Strauss este acordat personalităţilor internaţionale care contribuie la promovarea valorilor democratice şi la consolidarea păcii şi libertăţii în Europa.