Sari la conținut

Violeta Alexandru: Voi discuta cu ministrul Muncii din Germania, privind condiţiile de muncă ale românilor

15/04/2020 11:03 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:51

După zile de polemici cu privire la condițiile în care vor munci românii în agricultură în Germania, Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunțat că a solicitat o discuţie cu omologul său din Germania.

„Am solicitat o discuţie cu ministrul Muncii din Germania pentru că doresc să transmit rugămintea mea şi a Guvernului Orban pentru acordarea atenţiei cuvenite condiţiilor de muncă pentru muncitorii români.

La nivel operaţional, mă implic în facilitarea comunicării între instituţiile de control din domeniul muncii din orice ţară în care avem, acum şi în general, comunităţi de români la muncă. Voi fi, întotdeauna, lângă oamenii care muncesc”, a scris Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Muncii a subliniat că între ea şi Ambasada României în Germania, respectiv ataşatul de muncă din Germania, este o comunicare permanentă în această perioadă, „de dimineaţă până seara”, în contextul recentelor plecări ale românilor la muncă, în străinătate.

Totodată, a scris ea, Inspecţia Muncii o informează asupra situaţiei din teren, iar secretarul de stat Tudor Polak este atent la evoluţia lucrurilor.

„Înainte de orice, aş spune clar: avem datoria să facem mai mult pentru ca românii să ia în considerare ofertele de muncă din ţară (şi vom face), dar nu voi lua niciodată o măsură, cât de mică, pentru a pune o piedică în calea celor care doresc să muncească, să câştige un ban cinstit oriunde în Europa. Este decizia lor.

Câtă vreme Ordonanţa Militară nr. 3 nu interzice dreptul românilor de a merge la muncă pe teritoriul României, având o prevedere specială vizând dreptul la muncă în activităţi agricole, de la muncă nu se vor pune piedici celor cărora un alt stat le-a permis să muncească”, a mai scris ministrul Muncii pe reţeaua de socializare.

Potrivit acesteia, sunt mulţi români care merg de mai mulţi ani în anumite locuri din străinătate, ca să muncească, având contactele stabilite.

„Este cazul celor despre care presa a relatat recent din parcarea Aeroportului din Cluj Napoca, persoane care şi-au stabilit singure condiţiile de muncă, direct cu angajatorul.

Plec de la premisa că niciun angajator nu vrea să îi îmbolnăvească, ci îi vrea apţi de muncă şi că românii care pleacă au reţinut apelul autorităţilor române de a îşi lua măsuri de protecţie. Pericolul nu a trecut.

Le recomand să călătorească în cele mai sigure condiţii şi le mulţumesc pentru că iau măsuri pentru protejarea lor”, a precizat Alexandru.

Totodată, alţi români apelează la Agenţii de Plasare a Forţei de Muncă, entităţi care depun o simplă notificare la ITM despre desfăşurarea activităţii (în esenţă, o activitate de suport – mediere pentru viitorul angajator şi pentru cel care doreşte să muncească) şi care mai depun o informare la trimestru despre numărul persoanelor plecate să lucreze în străinătate.

Violeta Alexandru a menţionat că, din controalele Inspecţiei Muncii nu se văd probleme în etapele de început, acelea de facilitare a angajării respectiv de semnare a contractului, dar a cerut o atenţie sporită în această perioadă.

„345 de controale au fost efectuate, de către IM, în ianuarie şi februarie anul acesta.

Când românii ajung în ţara de destinaţie, instituţiile de control de acolo verifică dacă prevederile contractului (altfel, destul de detaliate – vorbind despre durata contractului, asigurare medicală, condiţii de prezenţă la lucru, condiţii de cazare, transport dus – întors) se respectă întocmai.

Sunt omul care insistă în toate comunicările publice şi voi insista în continuare: fiecare român trebuie să muncească cu forme legale”, a explicat şefa de la Muncă.

Ea a mai semnalat că alte persoane pleacă prin agenţi temporari de muncă, între cele două tipuri existând diferenţe de reglementare.

„M-am decis să facem mai vizibile activităţile de informare privind condiţiile (altminteri, cuprinzătoare) obligatoriu a fi prevăzute în contractele dintre angajator şi angajatul român. Datoria noastră este ca fiecare român care doreşte să muncească, în România sau în afară, să ştie care îi sunt drepturile, conform legislaţiei româneşti.

Acestor prevederi li se adaugă cele aplicabile în ţara de destinaţie şi, sigur, o atenţie sporită trebuie să aibă orice angajat cu privire la respectarea, de către angajator, a plăţii contribuţiilor pentru munca prestată”, a punctat Alexandru.

agerpres