Sari la conținut

Tot mai multe femei în funcții de conducere în companiile din Germania

01/08/2019 14:02 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:03

Există mai multe femei ca niciodată la nivel de conducere în cadrul companiilor înregistrate din Germania, deşi bărbaţii continuă să domine, potrivi unui studiu publicat joi, 1 august, la Frankfurt de o echipă de consultanţi şi auditori ai societăţii de servicii financiare EY, relatează dpa, citată de Agerpres.

La sfârşitul primei jumătăţi a acestui an erau 61 de femei la nivel înalt managerial în cele 160 de companii care lucrează cu indicii Dax, MDax şi SDax la Bursa de Valori din Frankfurt, în timp ce numărul bărbaţilor era de 640.

Potrivit EY, la 1 iulie, două din companii nu aveau deloc femei la nivel de conducere. ”Dacă numărul femeilor în funcţii de conducere continuă să crească la fel de lent ca în prima jumătate a acestui an, aproximativ în anul 2048 o treime din funcţiile executive vor fi deţinute de femei”, a apreciat Markus Heinen din cadrul echipei EY.

Heinen a spus că deficitul relativ al femeilor în funcţii de conducere este rezultatul absenţei unei cote legale, prin contrast cu consiliile de supraveghere, în care se aplică o cotă de 30% pentru primele 100 de companii.

”Aceasta înseamnă că presiunea nu este aşa de mare pentru a numi femei în funcţii de conducere „, a spus el. Un alt factor a fost acela că unele companii nu au acţionat pentru promovarea femeilor în trecut.