Sari la conținut

Sute de români, disponibilizați după 17 ani de muncă la o fabrică germană de încălțăminte

31/01/2020 11:27 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:03

Un producător german de încălţăminte îşi închide punctul de lucru din Şimleu Silvaniei, iar circa 230 de angajaţi vor fi disponibilizaţi, societatea urmând să părăsească România, renunţând şi la fabrica din judeţul Bihor, în toamna acestui an, potrivit unor surse oficiale.

Intenţia disponibilizării celor 237 de angajaţi de la fabrica din Şimleu Silvaniei ai Ara Shoes România a fost deja comunicată Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj.

„AJOFM Sălaj a fost informată cu privire la disponibilizările colective ce ar urma să se facă de către o societate din domeniul producţiei de încălţăminte pentru un număr de 237 persoane. (…) Menţionăm, de asemenea, faptul că persoanele disponibilizate pot beneficia de serviciile de preconcediere acordate de AJOFM”, se arată într-o informare de presă a AJOFM Sălaj.

Potrivit primarului din Şimleu Silvaniei, Septimiu Ţurcaş, producătorul urmează să plece din România, mutându-şi activitatea în Portugalia.

„Din ce ştiu eu, producătorul de încălţăminte Ara Shoes va închide, până în septembrie, şi fabrica din Valea lui Mihai, din judeţul Bihor, pentru a se muta în Portugalia. Pentru mine, această schimbare nu are sens, de vreme ce salariul angajaţilor Ara din Portugalia este cu 30% mai mare ca cel din România”, a precizat vineri, pentru AGERPRES, Septimiu Ţurcaş.

În ceea ce îi priveşte pe cei peste 230 de angajaţi din Şimleu Silvaniei, primarul spune că este un disconfort pentru persoane obişnuite să mergă la acelaşi loc de muncă timp de 17 ani, de când societatea a deschis fabrica din acest oraş, dar că deja există alte companii care şi-au exprimat intenţia de a-i angaja.

„Vorbim de 237 de angajaţi instruiţi într-un sistem german, pe care, mai ales în condiţiile lipsei de personal din România, i-ar dori orice angajator”, a subliniat acesta.

Septimiu Ţurcaş a adăugat că a purtat discuţii cu reprezentanţii angajatorului german şi a obţinut deja un acord pentru închirierea sau vânzarea spaţiilor actuale ale fabricii, în condiţiile în care exista şi posibilitatea ca producătorul german să folosească spaţiul pentru depozite proprii.

Potrivit datelor din bilanţul pe 2018, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor, Ara Shoes România avea, în perioada respectivă, 1.046 angajaţi şi un profit de peste cinci milioane de lei.