Sari la conținut

Pleacă românii, milioane de vietnamezi gata să le ia locul. Ministerul Muncii a semnat pentru mai mulți vietnamezi

29/11/2018 15:16 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:03

Dacă românii emigrează, în Vietnam sunt milioane de vietnamezi apți de muncă, gata să vină în România.

Autorităţile din România au parafat, miercuri, un Memorandum de colaborare în domeniile muncii şi protecţiei sociale cu ministerul de resort din Vietnam, în vederea aducerii de forţă de muncă din această ţară pe teritoriul naţional.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS), înţelegerea de colaborare dintre cele două state a fost semnată în condiţiile în care România traversează o criză acută a forţei de muncă, iar Republica Vietnam are o populaţie de 94 de milioane de locuitori, dintre care aproximativ 60 de milioane sunt persoane apte de muncă.

‘Vă garantez că drepturile lucrătorilor extra-comunitari, printre care se numără, evident, şi cetăţenii vietnamezi, au fost, sunt şi vor fi respectate în România în aceleaşi condiţii în care sunt şi cele ale angajaţilor români. Legislaţia românească nu face discriminare între angajaţi, lucrătorii vietnamezi au aceleaşi drepturi ca şi cei români în ţara noastră’, a afirmat ministrul Muncii, Marius Budăi.

La rândul său, Dao Ngoc Dung, ministrul Muncii, Invalizilor şi Afacerilor Sociale din Vietnam, a precizat că, în prezent, „pe teritoriul României lucrează aproximativ 3.000 de cetăţeni vietnamezi, care se declară mulţumiţi atât de condiţiile de muncă, cât şi de salariile primite‘.

Cetăţenii vietnamezi lucrează în România în construcţii, industrie, agricultură şi turism.

Memorandumul dintre România şi Vietnam a fost încheiat în condiţiile în care mediul de afaceri din România reclamă un deficit de un milion de angajaţi pe piaţa forţei de muncă, notează Ministerul Muncii.

Circa 300 de sudori vietnamezi vor fi angajați pe șantierul naval din Tulcea. Cei români au emigrat pentru salarii decente

Invazia asiaticilor: tot mai mulți muncitori din afara UE vor ajunge în România