O româncă din Germania a reușit să declanșeze o amplă dezbatere online despre adaptarea românilor în Germania și în străinătate în general. Pe un grup FB „Români în Germania” a pus o întrebare aparent simplă: «A plecat cineva definitiv din Germania în România? Cum v-ați acomodat?»
Întrebarea a fost un bun pretext pentru ca oamenii să-și spună ofurile. Au fost sute de comentarii. Mulți au vorbit despre cât de greu este în străinătate, alții despre cât de greu este acasă…
Concluzia i-a aparținut inițiatoarei dezbaterii:
«Am făcut o postare referitor la întoarcerea definitivă în țara! Apreciez răspunsul tuturor! E clar că fiecare are o părere diferită!
Noi după 8 ani în Italia și 7 ani în Germania, întâmpinam probleme de acomodare!
Problema principală este că de 7 ani am încercat prin tot felul de metode să integrăm copiii cât mai bine! Am avut ghinionul să întâmpinăm f multe probleme, am ales o țara cu prea multe reguli, pe care nu le putem îndeplini! Un venit de 3.000 € pe lună (muncim amândoi) o chirie de 1.000 €, asigurări pe copii, casa, două autoturisme, gaz, curent, cablu, telefoane…, bani rămân, dar ce faci cu ei! Am fost peste tot și peste hotare în vacanţe (chiar de 3 ori pe an), dar noi nu ne simțim acasă!
În România de 15 ani am un apartament complet utilat, la care șterg doar praful o dată pe an, în Germania stau în chirie, nu pot bate un cui fără acordul proprietarului și multe altele! Nu îmi permit o casă personală în Germania și chiar dacă aş putea să o iau în rate, nu sunt de acord să plătesc o viața inteagra rate, pt. că nu mă simt acasă!
Multe persoane poate așteaptă să găsească în Germania raiul (din punct de vedere financiar, poate), dar nu ai viață socială!
Cred că 90% din noi înainte de a pleca în România ne cumpărăm cele mai frumoase haine, ne vopsim, ne aranjăm, să vadă românul ce bine ne este, sau din contră , ca în cazul meu, purtăm moda anilor 50, că asta găsim!
Nu am plecat din țara că muream de foame, nu mor niciunde, sunt un om bun la toate, singura dorință e să fiu tratată de la egal la egal, copiii mei să nu simtă diferența și să fie fericiţi! »
