
Leșin, infarct sau șoc glicemic, astfel de urgențe medicale sunt, de fapt, responsabile pentru o mare parte dintre accidentele grave provocate de șoferii în vârstă, potrivit unui studiu realizat de Fundația Björn Steiger. Cercetarea contrazice percepția comună că vârsta și reflexele slăbite sunt principalele vinovate și arată că problemele medicale bruște reprezintă o amenințare mult mai serioasă pe șosele.

Echipa condusă de Siegfried Brockmann, expert în siguranță rutieră, a analizat 230.000 de accidente înregistrate de poliție în Germania. Rezultatele arată că, raportat la numărul de kilometri parcurși, șoferii vârstnici au un risc la fel de mare de a provoca un accident grav ca și tinerii între 18 și 24 de ani, categoria considerată până acum cea mai periculoasă. Diferența majoră constă în cauza acestor accidente.
„Nu vorbim despre confuzie la volan sau dificultăți în aprecierea distanțelor, ci despre evenimente medicale neașteptate, care pot apărea fără avertisment”, a explicat Brockmann. Astfel, deși seniorii conduc mai rar și mai prudent, organismul devine un factor de risc imprevizibil.
Dezbaterea privind testele obligatorii pentru seniori se schimbă
Descoperirile acestui studiu ar putea schimba complet modul în care privim siguranța rutieră la vârstnici. De ani buni, în Europa se discută despre introducerea unor teste obligatorii pentru șoferii în vârstă, pentru a le verifica abilitățile cognitive. Totuși, concluzia cercetătorilor este clară: aceste teste nu pot prezice un infarct sau un șoc glicemic.
„De aceea consider corect faptul că Germania nu impune astfel de teste obligatorii”, afirmă Brockmann. „Problema nu este neapărat una cognitivă, ci una medicală.” Uniunea Europeană a ajuns recent la aceeași concluzie, renunțând la ideea de a impune teste standard pentru toate statele membre.
CITIȚI ȘI ► Seniorii la volan, dezbaterea care împarte Germania: „Renunți la permis la 65 de ani, dar lucrezi până la 70?”
În locul controalelor de rutină, specialiștii recomandă identificarea persoanelor cu risc medical crescut. „Cei mai în măsură să facă asta sunt medicii de familie, care își cunosc pacienții și tratamentele lor”, adaugă Brockmann. Acesta sugerează introducerea unor screeninguri medicale unitare, menite să detecteze din timp riscurile cardiovasculare sau metabolice ce pot duce la pierderea controlului în timpul condusului.
„Fac tot ce pot ca să rămân fizic și mental în formă. Atâta timp cât pot conduce în siguranță, nu cred că trebuie să existe reguli impuse. Este o decizie personală”, a spus un șofer de 74 de ani. „Dacă aș simți că devin un pericol pentru mine sau pentru alții, aș renunța la permis. Dar mulți oameni de vârsta noastră depind de mașină ca să rămână independenți. E o decizie foarte grea”, l-a completat soția sa.
Tehnologia ar putea salva vieți
Cercetătorii speră că tehnologiile moderne pot contribui la reducerea riscurilor. Ceasurile inteligente ar putea detecta tensiunea scăzută, aritmiile sau hipoglicemia înainte ca acestea să provoace pierderea conștienței. În același timp, inteligența artificială integrată în mașinile moderne promite să intervină automat, oprind vehiculul în caz de urgență medicală a șoferului.
Organizații precum ADAC sau Verkehrswacht NRW oferă deja teste de conducere voluntare pentru seniori. Acestea sunt realizate în colaborare cu instructori auto locali, iar evaluările rămân confidențiale. Scopul nu este sancționarea, ci menținerea siguranței prin conștientizare și feedback personalizat.
