Sari la conținut

Ministrul Sănătăţii din Germania, pesimist în privinţa descoperirii unui vaccin: «Trebuie să rămânem realişti, ar putea dura ani»

Etichete:
04/05/2020 08:52 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:51

Ministrul Sănătăţii german, Jens Spahn, a apreciat că dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus ar putea dura ani de zile, în timp ce preşedintele american Donald Trump consideră că acesta ar putea să fie disponibil până la sfârşitul anului 2020, potrivit AFP, citată de Agerpres.
„Aş fi încântat dacă ar fi posibil să se ajungă în câteva luni la aceasta, dar cred că trebuie să rămânem realişti, ar putea dura încă ani pentru că pot exista decepţii, aşa cum s-a întâmplat cu alte vaccinuri”, a declarat Jens Spahn duminică seara la canalul de televiziune german ARD.
„Dezvoltarea vaccinurilor face parte dintre sarcinile cele mai dificile ale medicinei”, a adăugat el.

Optimismul lui Trump


Duminică seara, preşedintele american, aflat în campanie electorală cu şase luni înaintea scrutinului prezidenţial, s-a arătat mult mai optimist cu privire la acest subiect.
„Credem că vom avea un vaccin până la sfârşitul acestui an”, a spus el într-o emisiune specială.
„Medicii vor spune: nu trebuie să spuneţi asta. Eu spun ceea ce gândesc”, a adăugat Trump.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 679 de noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus în Germania şi 43 de noi decese, potrivit datelor publicate luni de Institutul Robert Koch (RKI) pentru boli infecţioase, citat de Reuters. Astfel, numărul total al infecţiilor în Germania se ridică la 163.175, iar cel al deceselor la 6.692.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc