Ministerul de Externe, condus de Teodor Melescanu, sustine, in raportul privind votul din diaspora trimis premierului, ca printre factorii care au dus la cozile formate la votul din 26 mai se numara suprapunerea referendumului cu alegerile europarlamentare, dar si „actiuni coordonate de aducere la vot a unui numar mare de cetateni cu 5-6 autocare”.
Ministerul precizeaza inca de la inceput ca potrivit Legii 33/2007 entitatea cu competente in coordonarea pregatirii si organizarii procesului de votare in strainatate este Biroul Electoral pentru Sectiile de Votare din Strainatate (BESVS).
MAE asigura, insa, potrivit Legii 33/2007, sprijin logistic, cum ar fi: distribuirea buletinele de vot si a stampilelor, completarea listelor pentru biroul de votare in cazul in care unii membri se recuza, dotarea sectiilor cu mobila si cabine de vot, asigurarea personalului tehnic auxiliar si asigurarea bunei desfasurari a scrutinului in caz de anulare a alegerilor pentru frauda electorala.
MAE subliniaza ca legea stabileste in mod clar ca BESVS vegheaza la organizarea din timp a sectiilor de votare din strainatate, urmareste si asigura aplicarea unitara si respectarea dispozitiilor legale privitoare la alegeri, rezolva contestatiile, totalizeaza numarul de voturi valabile exprimate in strainatate si le inainteaza BEC.
Raportul adauga ca MAE a aprobat toate cererile misiunilor de constituire a sectiilor de votare in strainatate, respectiv a propunerilor inaintate de catre comunitatile de cetateni, totalizand un numar de 441 sectii de votare.
In comparatie cu alegerile europarlamentare anterioare, numarul sectiilor a fost dublat, iar in comparatie cu turul II de la alegerile prezidentiale din 2014 (unde acuzele au fost in acelasi sens, conform carora nu toti cetatenii au putut vota), numarul sectiilor a fost dublat (in Olanda, Belgia si Franta), triplat (in Austria si Marea Britanie), in cazul Germaniei, crescut de 5 ori, iar in alte cazuri cresteri substantiale (in Italia si Spania).
Problema sectiilor de votare care vor trebui sa gestioneze doua scrutine a aparut in contextul anuntarii de catre presedinte a referendumului in aceeasi zi cu alegerile europarlamentare.
In aceste conditii, MAE a trimis in paralel o noua circulara tuturor ambasadelor atragand atentia ca este necesar sa se faca un efort deosebit pentru o activitate cat mai eficienta si a solicitat sefilor misiunilor diplomatice si consulare mobilizarea tuturor resurselor pentru desfasurare in cele mai bune conditii a procesului de vot.
Derularea alegerilor pentru Parlamentul European in paralel cu referendumul a facut ca, de la 2 minute, timpul de vot sa creasca la 7 minute, avand in vedere ca trebuiau completate doua liste (scris de mana), inmanarea a 3 buletine (pentru cei care au votat si la referendum) si depunerea lor in trei urne diferite, mai explica MAE ceea ce deja stiam, insa timpii alocati au fost in multe cazuri mai mari.
Un alt element care a ingreunat procesul de vot se refera la organizarea si functionarea comisiilor din sectiile de votare.
Potrivit Legii nr. 33/2007, birourile electorale ale sectiilor de votare din strainatate sunt constituite dintr-un presedinte, desemnat de seful misiunii diplomatice si un numar intre 2-6 membri, stabiliti de catre presedintele BESVS, la propunerea partidelor.
In cazul in care numarul persoanelor propuse de acestea este insuficient, lista este completata de MAE cu alte persoane, cu o buna reputatie si fara apartenenta politica.
In functie de numarul membrilor comisiei care se prezinta in dimineata zilei votarii la sectia de vot, se modifica si numarul de stampile utilizat efectiv. Mai exact, desi se poate aloca numarul maxim de 6 cabine si 6 stampile, numarul de stampile utilizat efectiv intr-o sectie de votare in timpul procesului electoral trebuie sa fie cel putin egal cu numarul de cabine, dar nu mai mare decat numarul membrilor prezenti ai comisiei.
Din pacate, cu unele exceptii, partidele politice nu si-au manifestat interesul de a desemna reprezentanti in comisiile sectiilor de votare, renuntand cu 1-2 zile inainte de scrutin.
O alta cauza se refera la sistemul STS de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal (dublu) . Fiecare sectie a fost dotata cu 1-2 tablete (una pentru a fi utilizata in procesul de votare si cealalta de rezerva).
Problema nu a constat atat in functionarea sistemului, cat in deficientele antrenate de viteza redusa a Internetului in diferite tari si locatii.
Un alt factor l-a constituit implicarea unor grupuri de sustinatori ai unor anumite formatiuni politice, desi prevederile legale nu permit activitati electorale in ziua votarii.
Mai mult, au existat actiuni coordonate de aducere la vot a unui numar mare de cetateni cu 5-6 autocare sau masini (turism electoral), ceea ce ducea in mod automat la o presiune majora asupra sectiilor de votare sau influenta deciziile alegatorilor.
In mare parte, aceste grupuri au ramas in zona sectiilor de votare si dupa ce au votat si au creat incidente, pana la venirea fortelor de ordine, care au asigurat inchiderea sectiei de votare.
In acest sens, au fost chemati la consultari ambasadorii din tarile unde s-au inregistrat dificultati in cadrul celor doua procese electorale simultane din 26 mai 2019, pentru a fi identificate cauzele si responsabilitatile fiecaruia, precum si propunerile de modificare a sistemului de votare in sectiile din afara tarii.
In cadrul legislatiei actuale, chiar cu marirea semnificativa a sectiilor de votare, s-a dovedit ca Ministerul Afacerilor Externe si-a epuizat resursele pentru asigurarea logisticii alegerilor din strainatate (locatii, resurse umane si resurse financiare).
In aceste conditii, MAE are in vedere propuneri pentru schimbarea legilor electorale care se refera la votul din strainatate.
Este vorba de o propunere de vot anticipat prelungit (timp de 7 zile inainte de inchiderea procesului electoral) . Aceasta ar elimina orice forma de birocratizare care ar putea sa ingreuneze procesul de votare in strainatate.
Alte modalitati, cum ar fi votul electronic sau prin corespondenta, acestea pot crea si alte probleme intrucat este nevoie de inscrierea prealabila a fiecarui cetatean (cu indicarea adresei de domiciliu/resedinta) pentru a-si putea exercita dreptul de vot.
MAE si-a indeplinit toate obligatiile legale care decurg din prevederile legislative in contextul acestor scrutine, pentru organizarea si desfasurarea sectiilor de votare din strainatate, este concluzia raportului primit joi de premierul Dancila.
Tragedie în Germania: Un șofer român de TIR a murit în timp ce dădea declarații polițiștilor
Proxeneți români care traficau tinere în Germania, prinși în urma unor percheziții