Tribunalul Militar Timișoara a condamnat un subofițer al unei unități militare din localitate pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți. Taximetrist în timpul liber, el a fost prins în mașină cu patru cetățeni turci care doreau să ajungă în Germania.
Plutonierul-major Alin Nicolae Brînzan a fost arestat preventiv pe 16 aprilie 2021, iar sentința a venit după aproape o lună. Tribunalul Militar Timișoara l-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Procesul a durat atât de puțin pentru că subofițerul a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăţiei cu Parchetul Militar, acord admis de către instanță.
Militarul trebuie ca pe durata perioadei de supraveghere de trei ani să respecte mai multe obligații. În acest interval de timp el va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Societății de Transport Public Timișoara ori în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Timișoara, în afara programului său de lucru.
Judecătorii militari au decis să confiște suma de 3.264,52 lei care reprezintă contravaloarea autoturismului folosit de către acesta la săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți. Totodată, el trebuie să achite 900 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Cei patru migranți, care aveau rude în Germania, au apelat inițial la diferite persoane despre care știau că se ocupă cu facilitarea tranzitării frauduloase a frontierelor naționale. Potrivit sentinței Tribunalului Militar, unul dintre ei a plătit 6.500 de euro pentru a ajunge pe tărâmul visat, iar ceilalți urmau să achite banii odată ce ar fi ajuns la destinație.
Turcii au ajuns în România venind din Serbia. La Belgrad au luat legătura cu un afgan care urma să le fie călăuză pentru a ajunge în România. Grupul astfel format a trecut frontiera cu România în jurul orei nouă dimineața. Apoi au stat ascunși într-o pădure aflată la câțiva kilometri de Oravița, județul Caraș-Severin. La lăsarea întunericului, migranții urmau să fie preluați cu un mijloc de transport și duși spre granița cu Ungaria.
Călăuza afgană a luat legătura în mod repetat cu plt.maj. Brînzan pentru a prelua migranții turci.