Sari la conținut

Merkel vrea să ia o pauză: „Când mi se vor închide ochii de oboseală, voi dormi puţin, şi apoi vom mai vedea”

Etichete:
16/07/2021 12:28 - ACTUALIZAT 16/07/2021 12:29

Cancelarul federal german Angela Merkel a spus joi, în timpul festivităţii în care îi era acordat titlul de „doctor honoris causa” la Johns Hopkins University din SUA, că plănuieşte să ia o pauză după ce se va retrage din politică, pentru a reflecta, informează dpa.

Merkel, care nu intenţionează să candideze în următoarele alegeri din Germania, în septembrie, a spus că vrea să ia o pauză şi să reflecteze la ceea ce o interesează în viaţă.

Faptul că a fost cancelar federal timp de 16 ani i-a lăsat puţin timp pentru aceasta, a subliniat ea.

Angela Merkel, video șoc de la conferință: „Nu poate ține ochii deschiși”. Zvonuri despre sănătatea ei

„Şi apoi poate că voi încerca să citesc ceva, iar atunci când mi se vor închide ochii de oboseală, voi dormi puţin, şi apoi vom mai vedea”, a spus ea.

Angela Merkel a mai spus că nu-i va lipsi faptul de a lua decizii tot timpul, chiar dacă de obicei ea este invadată de gânduri despre toate lucrurile pe care trebuie să le facă. „Însă îmi voi aminti foarte repede că altcineva face acest lucru acum. Şi cred că aceasta o să-mi placă foarte tare”, a afirmat Merkel.

Vizita Angelei Merkel se anticipează că va fi ultima în SUA în calitate de cancelar federal, întrucât ea se va retrage înainte de alegerile naţionale din septembrie.

Cine este soțul Angelei Merkel, femeia cea mai puternică din Europa

Această vizită ar urma să marcheze un nou început în relaţiile SUA-Germania şi să contribuie la restabilirea relaţiilor transatlantice, ajunse la cel mai scăzut nivel în timpul administraţiei predecesorului lui Biden, Donald Trump.

Cancelarul german a făcut peste 20 de vizite la Washington în timpul celor 16 ani în fruntea guvernului, Biden fiind acum al patrulea preşedinte de la Casa Albă de când Merkel a venit la putere.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc