Bundestagul a adoptat pe 25 februarie noi măsuri menite să descurajeze solicitarea de azil în Germania. Conform agenției de presă germane DPA, politicienii germani încearcă să limiteze afluxul de migranţi în ţară.
Numai 30 dintre cei 193 de deputaţi SPD, membru al coaliţiei de guvernare alături de CDU a cancelarului Angela Merkel, au votat împotrivă. Pachetul de măsuri Asylpaket a fost aprobat de către partenerii de coaliţie la sfârşitul lui ianuarie şi prevede înăsprirea condiţiilor reunirii familiilor.
Migranţii care beneficiază de protecţie subsidiară, nivel sub cel al statutului de refugiat, nu vor mai avea dreptul să-şi aducă familia în Germania în următorii doi ani. Și ajutoarele sociale vor fi reduse.
Această măsură a fost decisă în urma agresiunilor din noaptea de Anul Nou la Köln când sute de femei au fost agresate de refugiați. Germania a primit peste un milion de azilanţi în 2015, dar Merkel refuză în continuare să plafoneze numărul refugiaţilor pentru opri afluxul.
Procedura pentru cererea de azil și cea de reunire a familiilor refugiaților va fi accelerată. Dreptul de circulație pe teritoriul Germaniei a refugiaților va fi restrâns, iar familia nu va putea fi reunită timp de doi ani. Se va introduce coplata personală a refugiatului pentru participarea la cursuri de integrare.