„Am condus 800 km ca să-l votez pe Iohannis. Mai bine îmi cumpăram bere cu banii de benzină”, este mesajul unui medic român care munceşte în Suedia, în ziua în care guvernul PNL-PSD-UDMR a fost validat.
Răzvan Nichițelea, 43 de ani, este unul din zecile de mii de doctori români plecați și unul dintre cei mulți care susțin că motivul, generic, constă în compromisurile eterne solicitate de sistemul medical românesc. Nichițelea locuiește și muncește de 12 ani într-un spital din Värnamo, un orășel de 19.000 de locuitori din sudul Suediei, scrie Libertatea.
Medicul român se declară dezamăgit de faptul că atât viața românilor din țară, cât și imaginea proiectată afară sunt sever afectate de deciziile luate de autorități în plan pandemic și politic.
Premierul Nicolae Ciucă: „Vom apăra drepturile românilor din diaspora”
Răzvan Nichițelea îşi aminteşte că a mers de fiecare dată să voteze pentru România, fie că e vorba de alegeri europarlamentare, prezidențiale sau parlamentare. „Am mers cu mașina 800 de kilometri ca să-l votez pe Klaus Iohannis”, a spus Răzvan Nichițelea acum doi ani. Acum nu mai e convins că a procedat bine.
„După ultimele evoluții din România, cred că mai bine îmi cumpăram bere de banii cheltuiți pe benzină ca să ajung la centrul de votare. Totul pare o glumă proastă și în fiecare zi îmi spun că mai rău de atât nu se poate. Aștept parcă pe cineva să-mi spună că totul e o păcăleală de 1 aprilie!”.
„Nu mai este cazul să ne ascundem după cuvinte frumoase. România se vede urât acum. Se văd multe morți care ar fi putut fi evitate, se vede lipsa unei minime strategii în modul de abordare a crizei sanitare, a campaniei de vaccinare. Totul e aplicat într-un mod haotic”, mai spune medicul.
Articolul complet AICI