Sari la conținut

Medic italian în Germania: „Nemții încă nu conștientizează riscul reprezentat de coronavirus”

19/03/2020 14:19 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:52

Tommaso Conte, președinte al Intercomites (organisme de reprezentare a comunității italiene) din Germania și medic de familie la Stuttgart, a declarat la agenția de presă Adnkronos că „și nemții vor fi constrânși să ia măsuri mai drastice”, referindu-se la epidemia de coronavirus.

„Până acum în Germania nu există sentimentul de frică, nemții nu au conștientizat încă pericolul, italienilor le este mai frică fiindcă văd la televiziunea italiană, urmăresc mass-media”, a povestit medicul.

Dar și germanii „vor fi constrânși să ia măsuri mai drastice, diferența este că aici sunt încă puțini morți, dar curând va crește numărul contagiaților”, avertizează medicul, referindu-se la informațiile transmise de Institutul Robert Koch.

În landul Baden-Württemberg, unde se află Stuttgart, au închis școlile, în timp ce barurile și restaurantele se închid la 18.00, precizează medicul, „dar încă e prea multă lume pe stradă”.

Markus Söder, premierul landului Bavaria, a anunțat joi, 19 martie, că are în vedere introducerea unor interdicții severe în cazul în care cetățenii nu respectă măsurile ce vizează stoparea răspândirii coronavirusului.

Italia este cea mai afectată țară din lume, după China, numărul morților din cauza COVID-19 ajungând în prezent la aproape 3.000, dintre care 475 în doar o singură zi. În China, numărul total al deceselor este de peste 3.000.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc