Berlin a devenit primul oraş din Germania care va impune o legislaţie în privinţa preţului chiriilor. Astfel, proprietarii de locuinţe nu vor mai putea majora chiriile după bunul plac, ci vor trebui să ţină seama de preţurile de pe piaţa locală.
Legislaţia era deja în vigoare pentru chiriaşii actuali, dar a fost extinsă la contractele noi de închiriere, scrie theguardian.com., citat de gandul.info. Astfel, proprietarii vor putea majora preţurile la chirii cu maximum 10% peste media locală.
„Pragul chiriilor este foarte important în Berlin, deoarece diferenţa între chiria plătită din contractele existente şi cele noi este foarte mare„, a declarat Reiner Wild, directorul Asociaţiei Chiriaşilor din Berlin. „Cealaltă problemă ţine de faptul că în fiecare an, numărul locuitorilor creşte cu 40.000. Din cauza acestei situaţii, piaţa imobiliară este foarte dinamică”.
Berlinul implementează limitele la chirii, după ce parlamentul naţional a aprobat legislaţia în martie. Berlinezii spun că „vânătoarea” de locuinţe pentru chirie a transformat piaţa într-una foarte competitivă.
Chiriile medii în capitala germană au crescut de la 5,50 euro pe mp în 2005 la 9 euro pe mp în 2014. Între 2013 şi 2014, preţul chiriilor a crescut cu peste 9%.