
Germanii nu visează la mașini extravagante, super-sport sau modele electrice futuriste. Realitatea este mult mai simplă: vor o mașină care funcționează bine, este fiabilă și nu costă o avere. Chiar și experții din industrie sunt surprinși de cât de pragmatică a devenit piața auto din Germania. Aflăm în articol care este maşina lor preferată.

Mașina pe care și-o doresc cu adevărat germanii
Pentru mai mult de jumătate dintre șoferii germani, următoarea mașină nu ar trebui să coste peste 30.000 de euro. Marca, țara de origine sau statutul social contează foarte puțin, iar ideea de imagine aproape că dispare din ecuație. Fiabilitatea și siguranța sunt criteriile decisive, menționate de aproape jumătate dintre respondenți.
Interesant este că banii nu sunt neapărat problema principală. Chiar și în scenariul unui buget nelimitat, 23% ar alege tot o mașină compactă, nu un model de lux. Furgonetele și mașinile sport rămân produse de nișă, preferate de un segment foarte restrâns.
Citeşte şi: Gata cu 130 km/h! Aceste țări din UE relaxează limitele de viteză pe autostrăzi
Hype-ul electric nu convinge
Deși industria promovează intens mobilitatea electrică, doar unul din șapte germani intenționează să cumpere o mașină electrică. În schimb, modelele pe benzină și motorină recâștigă ușor teren, semn că tranziția nu este atât de rapidă pe cât se anticipa.
Confortul, designul sau impactul asupra mediului au o influență redusă în decizia finală. Surprinzător, imaginea mărcii și plăcerea de a conduce influențează doar aproximativ 1% dintre cumpărători, potrivit unui sondaj realizat de furnizorul de abonamente auto Finn.
Regiunea schimbă însă preferințele. În Hamburg, SUV-urile sunt la mare căutare. În Berlin mulți ar renunța complet la mașină. Iar în Brandenburg autoutilitarele practice sunt populare, probabil din cauza distanțelor mari dintre localități, potrivit t-online.de.
