
Mașina electrică a devenit o capcană mortală: O tragedie șocantă a cutremurat întreaga lume auto: un șofer de mașină electrică și-a pierdut viața după un accident în care salvatorii nu au reușit să-l scoată din vehicul. Cauza? O defecțiune aparent banală, dar cu efecte fatale — mânerele retractabile ale ușilor, care nu au mai putut fi deschise după o pană de curent provocată de impact. Acum, autoritățile cer interzicerea acestui sistem de închidere la toate mașinile electrice, considerându-l un risc major pentru siguranță.

Cursa pentru inovație, o capcană mortală
Modelul implicat, un Xiaomi SU7, era promovat ca simbol al tehnologiei de vârf: design futurist, performanță ridicată și confort premium. Însă aceste detalii s-au transformat într-o tragedie. În urma coliziunii cu un alt vehicul, sistemul electric al mașinii a cedat complet, iar ușile, controlate electronic, au rămas blocate. În câteva momente, flăcările au cuprins interiorul, iar salvatorii, deși s-au grăbit să intervină, nu au reușit să deschidă mașina.
Analizele făcute ulterior au scos la iveală un adevăr tulburător: nu este un caz izolat. În mai multe țări, accidente similare au ridicat semne de întrebare privind siguranța mașinilor electrice în caz de defecțiuni ale sistemului electric. AXA, una dintre cele mai mari companii de asigurări din lume, a raportat că șoferii de vehicule electrice sunt implicați în cu 50% mai multe accidente cu daune proprii decât cei care conduc mașini pe benzină sau motorină.
Citiți și ► Atenție la pedala de accelerație! În Germania amenzi mai mari pentru depășirea vitezei
Pană de curent, pericol real în caz de accident
Potrivit ADAC, organizația germană de asistență rutieră, numărul intervențiilor la mașini electrice a crescut semnificativ în 2024, ajungând la peste 3,6 milioane de cazuri. Deși o parte din aceste incidente țin de creșterea numărului de vehicule electrice, specialiștii avertizează că sistemele digitale și mecanismele complet electrificate pot deveni fatale în situații critice, conform KA Insider.
În cazul din China, problema mânerelelor retractabile a fost decisivă. Fără curent, acestea rămân complet blocate, iar accesul din exterior este imposibil fără unelte speciale. Autoritățile chineze investighează acum circumstanțele tragediei și iau în calcul impunerea unui standard obligatoriu pentru ca toate mașinile electrice să dispună de un mecanism manual de deschidere a ușilor în caz de urgență.
Deocamdată, producătorul chinez Xiaomi nu a emis un comunicat detaliat, dar presiunea publică este uriașă. Experții în siguranță auto atrag atenția că estetica și inovația tehnologică nu pot înlocui elementele esențiale ale siguranței. Tot mai multe voci cer ca modelele viitoare de mașini electrice să fie testate riguros pentru a preveni situații similare.