Social-democratul Martin Schulz a atacat-o dur, duminică, pe Angela Merkel, pe care a acuzat-o de „aroganţă“ şi de „atac împotriva democraţiei“, cu trei luni înainte de alegerile legislative în care potrivit sondajelor urmează să fie înfrânt de cancelarul german, relatează AFP.
„Vom arăta în mod clar că de cealaltă parte nu este nimic“, a spus Schulz în faţa delegaţilor partidului său, SPD, reuniţi în Congres la Dortmund (vest), pentru a adopta programul legislativ în vederea scrutinului de la 24 septembrie.
„Vă spun dinainte: cel mai mare pericol este aroganţa puterii. Oamenii o simt“, a spus fostul preşedinte al Parlamentului European (PE), adresându-se conservatorilor lui Merkel, la putere din 2005 şi care candidează pentru al patrulea mandat consecutiv.
Schulz i-a reproşat de asemenea opozantei sale că „tace în mod sistematic în dezbateri cu privire la viitorul ţării“, la fel ca în cele despre pensii, catalogând această atitudine drept „un atac împotriva democraţiei“.
Într-un discurs de aproape o oră şi jumătate, el s-a arătat combativ, atacând-o în mai multe rânduri pe Merkel, în urma căreia se află cu aproape 15 puncte procentuale, potrivit unui ultim sondaj publicat duminică (39% la 25%).
El a abordat toate temele programului său, supus duminică după-amiaza votului delegaţilor social-democraţi, promiţând o reducere a impozitelor straturilor populare şi de mijloc ale societăţii, o presiune fiscală mai mare asupra celor bogaţi şi învăţământ gratuit.
Sâmbătă, SPD a decis să înfiinţeze o comisie care să reflecteze la un eventual impozit pe avere.
Martin Schulz s-a angajat, de asemenea, în cazul în care va fi ales, să legalizeze căsătoriile cuplurilor de acelaşi sex, pe care conservatorii lui Merkel le refuză, făcând din acest lucru o condiţie în vederea unor eventuale acorduri de coaliţie.
„Eu nu voi semna vreun acord de coaliţie în care nu figurează căsătoria pentru toţi“, a subliniat Schulz, al cărui discurs a fost îndelung aplaudat de miile de delegaţi reuniţi în Westfallenhalle, la Dortmund, potrivit adevărul.ro.
Schulz propune modelul Robin Hood: impozite mai mari pentru bogați, mai mici pentru săraci