Marele Premiu de Formula 1 al Germaniei, programat pe data de 19 iulie, la Nurburgring, a fost scos din calendarul sezonului 2015, a anunţat FIA, la finalul Consiliului Mondial al forului, desfîşurat vineri la Geneva.
Decizia a fost luată după ce organizatorii cursei nu au ajuns la un acord cu deţinătorul drepturilor comerciale ale competiţiei.
Deşi este reprezentată în Campionatul Mondial de Formula 1 de un cvadruplu campion mondial, Sebastian Vettel (Red Bull), şi alţi doi piloţi importanţi, Nico Rosberg (Mercedes) şi Nico Hulkenberg (Force India), precum şi de echipa care deţine titlul la constructori, Mercedes, Germania nu va organiza o cursă de Formula 1 pentru prima oară din 1960.
Circuitele de la Nurburgring şi Hockenheim găzduiau pe rând Marele Premiu al Germaniei, începând din 2008. Anul trecut, acesta s-a desfăşurat la Hockenheim, astfel că Nurburgring urma să fie gazda ediţiei din 2015.
În condiţiile în care nici una dintre societăţile care administrează cele două circuite nu a mai dorit să organizeze a zecea etapă a sezonului, din cauza pierderilor înregistrate în ultimii ani, acest sezon, care a început deja, pe 15 martie, cu MP al Australiei, va avea doar 19 etape.
Circuitul de la Nurburgring