Noi demonstrații anti-islam au avut loc în Germania la sfârşitul săptămânii. Peste două mii de oameni au ieșit în stradă în Wuppertal (landul Renania de Nord-Westfalia) pentru a le cere autorităților să ia măsuri de protecție împotriva musulmanilor extremiști.
Manifestația a fost organizată de mișcarea Pegida (Patrioții Europeni împotriva Islamizării Occidentului). Dar simultan au fost convocate şi alte manifestaţii, ale unor grupuri islamofobve, dar şi ale unor islamişti radicali şi de extremă stângă.
Manifestanţii au paralizat sâmbătă, 14 martie, centrul orașului Wuppertal, informează Agerpres.
Aproximativ o mie de polițiști au fost mobilizați. Autoritățile au decis să blocheze accesul pe numeroase artere din centrul orașului.
Mulți comercianți și-au închis magazinele mai devreme, de teama unor incidente. Cu toate că participarea la mitinguri a fost mai mică decât fusese prevăzut inițial, acest lucru nu a exclus tulburările în mai multe puncte din oraș.
Autoritățile au decis în ultimul moment, din motive de siguranță, să nu le permită celor câtorva sute de susținători ai Pegida să mărșăluiască pe traseul stabilit inițial și, drept urmare, mai mulți participanți la marș au aruncat cu petarde în direcția polițiștilor, care au încercat să-i disperseze.
La marșul din Wuppertal a participat și fondatorul Pegida, Lutz Bachmann, care s-a văzut forțat să demisioneze recent, după ce pe rețelele de socializare a fost distribuită o fotografie de-a sa în care poza drept Adolf Hitler.
Tot la Wuppertal au participat și susținători ai organizației intitulate Huligani împotriva salafiștilor (Hogesa), grupare din care fac parte suporteri violenți ai echipelor de fotbal și extremiști de dreapta.
În același oraș s-au reunit și circa o sută de islamiști radicali ultraconservatori şi au existat cel puțin trei contramanifestații organizate de grupările de stânga.
Primarul din Wuppertal, Peter Jung, a făcut apel la locuitorii orașului să protesteze în mod pașnic împotriva marșurilor radicale. Într-o scrisoare deschisă, Jung i-a acuzat pe extremiștii din toate grupările că se folosesc de libertatea de exprimare și de asociere garantate de Constituție pentru a se opune tocmai Constituției. Totuși, Jung a apreciat că a permite astfel de marșuri este parte integrantă a democrației și a libertății.
Mișcarea Pegida organizează mitinguri antiislam din luna octombrie a anului trecut. Cel mai mare număr de demonstranți a fost înregistrat în luna ianuarie la Dresda, unde au mărșăluit peste 25 de mii de oameni.