
Poliția germană a arestat un bărbat în vârstă de 41 de ani, suspectat că și-ar fi ucis partenera de viață, o femeie de 32 de ani, al cărei cadavru a fost găsit fără cap și fără mâini, la finalul lunii noiembrie 2025. Potrivit autorităților, mâinile victimei fuseseră descoperite anterior pe o autostradă din landul Renania de Nord–Westfalia, declanșând o anchetă de amploare. Bărbatul, cetățean etiopian, este acuzat de omor și se află, de vineri, în arest preventiv în Germania. Poliția și Parchetul din Bonn au anunțat că există o suspiciune de ucidere, însă suspectul nu a oferit până acum nicio declarație. Cazul a șocat opinia publică prin cruzimea faptelor și prin detaliile legate de copilul victimei. Ancheta este în continuare în desfășurare.

Suspectul a fost adus în Germania după ce, imediat după comiterea faptei, ar fi fugit în Etiopia, unde se afla în custodia autorităților încă de la sfârșitul lunii noiembrie. Miercurea trecută, anchetatori ai brigăzii de omor și procurori din Bonn l-au transferat în Germania, în urma unei cereri oficiale de extrădare formulate cu sprijinul Ministerului german de Externe.
Vineri, bărbatul a fost prezentat unui judecător, care a dispus plasarea sa în arest preventiv. „Față de bărbatul de 41 de ani există suspiciunea de omor”, au transmis poliția și parchetul într-un comunicat comun. Autoritățile au precizat că suspectul nu a comentat acuzațiile care i se aduc.
Citiți și ► Descoperire macabră în Germania: Cadavrul unei femei abandonat într-o valiză lângă un loc de joacă
Bebelușul, găsit abandonat
Cazul a ieșit la iveală la mijlocul lunii noiembrie, când pe autostrada A45, în zona orașului Olpe, au fost descoperite mâinile amputate ale unei femei. Identificarea s-a făcut ulterior pe baza amprentelor, care au indicat o femeie de 32 de ani, originară din Eritreea, înregistrată într-un centru de azil din Bonn, unde locuia împreună cu copilul său de trei luni. Cu câteva zile înainte de descoperirea mâinilor, bebelușul fusese găsit nevătămat, într-un cărucior, abandonat în fața unei mănăstiri din localitatea Waldsolms, în landul Hessa.
Cadavrul, descoperit într-o pădure. Capul lipsește și acum
La sfârșitul lunii noiembrie, anchetatorii au descoperit cadavrul femeii într-o zonă împădurită din apropierea localității Monreal, în districtul Mayen-Koblenz. Un test ADN a confirmat identitatea victimei și legătura directă cu mâinile găsite anterior pe autostradă. Potrivit poliției, de la trup lipseau nu doar mâinile, ci și capul, care nu a fost găsit nici până în prezent. De asemenea, locul exact al crimei rămâne necunoscut. Femeia părăsise centrul de cazare din Bonn pe 16 noiembrie 2025, iar la mijlocul lunii decembrie a fost emis un mandat de arestare pe numele partenerului său de viață. Autoritățile au anunțat că investigațiile continuă.
