Măcelari români în Germania: Până acum românii erau cei mai dornici să muncească în abatoarele nemțești, fără să se teamă de condiții grele. Dar acum situația se schimbă. Românii nu mai acceptă condiții foarte grele de muncă și cazare, salariile mici și nu mai acceptă să fie jecmăniți de intermediari.
Măcelari români în Germania: se oferă 10.80 euro pe oră brut!!!
Ziarul de Iași l-a rugat pe Dorel Merişescu, un român care a muncit ca măcelar în Germania și în Danemarca, să comenteze o ofertă care a apărut pe site-ul Agenţiei Judeţeană de Ocupare a Locurilor de Muncă (AJOFM) Iaşi. Se oferă 250 de posturi de măcelar în Germania. Salariul oferit pleacă de la 10,80 de euro brut pe ora, iar rezistenţa fizică şi toleranţa la frig şi umiditate sunt câteva dintre cerinţe.
“Ca să acapareze muncitorul, scriu ce vor ei în anunţ, însă când ajungi acolo, te izbeşti de comisionarii polonezi. Aceștia îţi iau o parte din salariu, pentru că intermediază între tine şi angajator.
Dacă poţi negocia direct cu şeful, poţi scăpa de ei, dar trebuie să ştii germana .
Apoi cazarea – băgau 8-10 persoane într-o casă, cu o singură baie. Munca e grea.
11 euro pe oră este foarte puţin. Eu eram plătit cu 24 de euro pe oră şi nu am rămas, pentru că nu îţi rămânea mai nimic.
Am plecat în Danemarca, iar diferenţa e uriaşă”.
„Poc, poc, poc, vreo şase-şapte cartuşe”
În abator e frig, indiferent de anotimp, şi umezeală. Munca e grea şi mai ales stresantă.
„Eu am lucrat la vită. Le asomam cu un fel de cuţitaş, alţii aveau un pistol special, rotund, tubular, il puneai pe fruntea taurului şi poc, poc, poc, vreo şase-şapte cartuşe.
Apoi ridicai animalul omorât pe o linie şi mergea la fiecare măcelar.
Unul îi tăia capul, altul picioarele, unul îl jupuia, altul tăia la fierăstrău, unul scotea maruintaiele.
La finalul liniei erau femeile, care sortau organele, splina la splină, ficat la ficat”, povesteşte Dorel.
Exploatare inumană la abatorul Tönnies, reportaj sub acoperire: «Un lucrător s-a SPÂNZURAT»
În Danemarca rămâi cu bani
“Când am ajuns în Danemarca, ne trimiteau de două ori pe lună la psiholog şi eram întrebat «cum te simţi, vezi prea mult sânge, bei alcool, ce gândeşti».
Cazarea era bună, tariful era de 36 de euro pe zi, e drept că şi impozitul pe salariu e mai mare în Danemarca, dar aveai cu ce să rămâi. Eu am plecat determinat.
Am negociat cu şeful, am strâns bani şi după şapte ani m-am întors şi nu mai plec niciodată din România. Mi-am luat apartament, lucrez într-o pizzerie şi sunt acasă”, a mai povestit Dorel.