Mulți dintre locuitorii Germaniei se simt din ce în ce mai nesiguri, atât din cauza criminalității violente interne, cât și a evoluțiilor îngrijorătoare din străinătate, arată un sondaj realizat de Institutul Allensbach. Printre motivele principale ale acestei stări de anxietate se numără invazia Rusiei în Ucraina, realegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA și percepția generală că Germania nu a luat măsuri suficiente pentru a face față unui război sau unor dezastre.
Conform sondajului realizat pentru Centrul pentru Strategie, procentul germanilor care se simt în siguranță a scăzut la 60%, cu un punct procentual mai puțin decât în 2024. În anii 2019-2022, această valoare se situa între 71% și 82%.
CITIȚI ȘI ► Germania va menține controalele la frontieră. Faeser a anunțat până când
Creșterea fricii de violență
Îngrijorarea cu privire la posibilitatea de a deveni victima unei infracțiuni violente a crescut semnificativ, de la 14% în 2022 la 30%. Aceste date au fost colectate înainte de atacul mortal cu cuțitul asupra unui grup de copii dintr-o grădiniță din Aschaffenburg, eveniment care a generat dezbateri intense în Germania.
Frica de război și percepția asupra amenințărilor globale
61% dintre germani sunt foarte îngrijorați că Germania ar putea fi implicată într-un conflict militar, iar 79% consideră Rusia drept cea mai mare amenințare la adresa păcii mondiale.
Îngrijorător este și faptul că procentul germanilor care văd SUA ca o amenințare globală a crescut spectaculos, de la 24% în 2024 la 46%. „Germanii nu mai consideră SUA un aliat de încredere”, a declarat Klaus Schweinsberg, fondatorul Centrului pentru Strategie.
Germania, nepregătită pentru crize și dezastre
Sondajul arată că doar 10% dintre germani cred că țara lor este bine pregătită pentru un război sau un dezastru. În schimb, 43% consideră că Germania este slab pregătită, iar 39% cred că nu este deloc pregătită.
CITIȚI ȘI ► Economia Germaniei se contractă mai puternic decât se aștepta. „Cea mai lungă criză economică din istorie se apropie”
Principalele vulnerabilități identificate de cetățeni sunt planurile de urgență în sistemul de sănătate și securizarea infrastructurii critice împotriva atacurilor cibernetice.
„Asigurarea securității este una dintre principalele responsabilități ale statului, iar cetățenii au din ce în ce mai mult impresia că autoritățile nu acționează suficient de ferm”, a avertizat Renate Köcher, directorul Institutului Allensbach.