Sari la conținut

Limita suportabilității, depășită clar: Acesta este cel mai inaccesibil oraș din Germania

29/12/2025 12:59 - ACTUALIZAT 30/12/2025 09:14
Cel mai inaccesibil oraș din Germania. Foto: Munchen

Cel mai inaccesibil oraș din Germania – Cumpărarea unei locuințe în proprietate a devenit, în ansamblu, mai accesibilă în Germania, însă realitatea diferă radical de la o regiune la alta. Datele recente arată că, pentru mulți cumpărători, presiunea financiară s-a mai redus față de anii anteriori, fără ca problema costurilor ridicate să fie rezolvată în marile centre urbane. În special în câteva metropole, nivelul ratelor lunare continuă să depășească ceea ce specialiștii consideră o povară acceptabilă. Într-un oraș această limită este deja la un nivel inaccesibil.

Cel mai inaccesibil oraș din Germania – Indicele de accesibilitate și pragul critic al finanțării

Potrivit calculelor realizate de Institutul de Cercetare Economică IW Köln, cumpărătorii din cele mai bine plătite 30% dintre gospodăriile germane au alocat, în medie, în luna octombrie, aproximativ 29% din venitul net disponibil pentru finanțarea unei locuințe. Acest nivel se situează sub pragul de 35% din venit, considerat în sectorul imobiliar drept limita peste care o locuință devine greu de susținut financiar pe termen lung.

Analiza a fost realizată la solicitarea intermediarului de credite Interhyp, care publică periodic un indice de accesibilitate pentru locuințele rezidențiale. În acest indicator, pragul de 35% din venit corespunde valorii de 100 de puncte. Cu cât valoarea este mai mare, cu atât accesul la proprietate este considerat mai facil. În această toamnă, indicele a ajuns la 128 de puncte, un nivel mai bun decât în 2023, dar mult sub valorile din urmă cu un deceniu.
Citiți și: Care sunt cele mai bune orașe germane în care să te muți în 2026

Diferențe mari față de anii anteriori și dezechilibre regionale

Cel mai inaccesibil oraș din Germania – În 2015, indicele de accesibilitate atingea un maxim de 221 de puncte, reflectând o perioadă în care veniturile și condițiile de creditare făceau achiziția unei locuințe semnificativ mai ușoară. Evoluția ulterioară a prețurilor, combinată cu schimbările din piața creditelor, a redus considerabil această marjă de confort financiar, în special în orașele mari, unde cererea rămâne ridicată.

Deși analiza se concentrează exclusiv pe gospodăriile cu venituri ridicate, considerate publicul tipic pentru achiziția de locuințe, diferențele regionale sunt pronunțate. În cinci mari metropole, indicele rămâne sub pragul de 100 de puncte, semnalând un nivel de cost care depășește limita suportabilă chiar și pentru cumpărătorii cu venituri peste medie.

München, lider detașat la capitolul inaccesibilitate

Cel mai dificil oraș pentru achiziția unei locuințe rămâne München. Aici, finanțarea unui apartament ajunge să consume aproximativ 43% din venitul net disponibil al gospodăriilor analizate, un nivel considerabil peste pragul considerat sustenabil. Alături de München, orașe precum Hamburg, Berlin, Frankfurt și Köln se află, de asemenea, în zona de costuri excesive.

La polul opus, dintre cele mai mari orașe ale Germaniei, Düsseldorf și Stuttgart se remarcă printr-o presiune financiară mai redusă raportată la venituri. Tendința generală indică faptul că, pe măsură ce potențialii cumpărători se îndepărtează de marile centre urbane și se orientează spre zonele rurale, povara financiară scade semnificativ, scrie Abendzeitung München.

Costuri mai mici în afara marilor orașe

În regiunile rurale, un gospodărie-model trebuie să aloce, în medie, aproximativ 26% din venitul net disponibil pentru rambursarea unui credit ipotecar destinat achiziției unei locuințe. Această diferență subliniază contrastul tot mai accentuat dintre marile metropole și restul țării, într-un context în care accesul la proprietate devine o provocare urbană majoră.