Legea care va facilita votul în Diaspora a fost adoptată de Parlament. Proiectul privind modificarea legislaţiei electorale, prin extinderea votului la trei zile în Diaspora, a fost adoptat, luni 1 iulie, în plenul Senatului, iar miercuri, 3 iulie, în Camera Deputaților. Legea urmează să ajungă la Cotroceni pentru promulgare.
Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru eleborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală a decis ca votul în Diaspora să aibă loc pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă şi duminică.
În cazul în care numărul membrilor Biroului electoral al unei secţii de votare din străinătate este insuficient, atunci poate fi suplimentat cu personalul ambasadei sau cu români cu domiciliul în străinătate.
Nicio muncă fără plată! Iată ce puteți face dacă nu vă primiți salariul în Germania
„În ziua de duminică, votarea începe la ora locală 7,00 şi se încheie la ora locală 21,00. Prin excepţie de la prevederile alin. 1, votarea în străinătate se desfăşoară şi pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri, votarea începe la ora locală 12,00 şi se încheie la ora locală 21,00, iar în ziua de sâmbătă votarea se deschide la ora locală 7,00 şi se încheie la ora locală 21,00″, prevede textul adoptat.
La ora 21,00, în diaspora, când se închid secţiile, alegătorii care se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care stau la rând pot să îşi exercite în continuare dreptul de vot. Un membru al biroului electoral al secţiei de votare, desemnat de preşedintele acestuia, verifică la ora 21,00 dacă în afara localului de vot se află alegători care aşteaptă şi stabileşte ordinea în care aceştia au acces în sală. Alegătorii aflaţi la rând îşi pot exercita dreptul de vot până la maximum ora 23,59.
„Pedofilia este o orientare sexuală normală, un destin”. Discurs controversat în Germania – VIDEO
O altă modificare vizează extinderea votului prin corespondență și la alegerile prezidențiale. Pentru a vota prin corespondenţă, alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate trebuie să se înregistreze ca alegător prin corespondenţă.
„Începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri pentru preşedintele României, la termen, şi până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale, alegătorul care doreşte să voteze în străinătate la alegerile pentru preşedintele României se poate înregistra în registrul electoral ca alegător în străinătate prin intermediul unui formular online aflat pe site-ul AEP, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate”.
De asemenea, parlamentarii au mărit cuantumul indemnizaţiilor membrilor birourilor electorale de la 100 de lei la 150 de lei.
Actul normativ introduce şi obligaţia Ministerului de Externe de a solicita date despre numărul românilor din Diaspora.
Plenul Senatului a adoptat, luni, cu 75 de voturi „pentru” şi nouă abţineri, proiectul pentru modificarea unor acte normative privind votul în străinătate la alegerile prezidenţiale. Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, miercuri, cu 228 „pentru” şi unul „împotrivă” proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală.
Preşedintele AEP, Florin Mituleţu Buică a anunţat că a avut o discuţie cu premierul Viorica Dăncilă, iar alegerile prezidenţiale urmează să se desfăşoare pe 10 noiembrie, primul tur de scrutin, şi 24 noiembrie, al doilea tur.
”Prevederi absurde”
Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, spune că prevederile legii electorale privind votul în Diaspora sunt absurde și lipsite de sens. Potrivit acestuia, politicienii Puterii și Opoziției au făcut front comun pe modificările aduse legilor electorale pentru a pune capăt scandalului pe care românii din Diaspora îl fac la fiecare scrutin electoral din cauză că nu pot vota. „Cred că ideea este să o facă să nu mai zică nimeni nimic. Alegerile din ziua de vineri sunt total inutile deoarece este zi de lucru, nu cred că se vor înghesui la vot. Sâmbătă fac altceva și vor merge să voteze tot duminică”, a explicat fostul judecător constituțional pentru Evenimentul zilei.