
O reformă importantă a Kindergeld (alocația pentru copii) va intra în vigoare din 2026, după ce CDU/CSU și SPD au ajuns la un acord în noul lor contract de coaliție. Planul aduce sume mai mari, plată automată după naștere și măsuri pentru combaterea sărăciei în rândul copiilor, dar și restricții pentru cei din afara țării.

Conform noilor prevederi, Kindergeld va crește automat de fiecare dată când se majorează deducerea fiscală pentru copii. Scopul este reducerea diferențelor dintre beneficiile primite de familiile cu venituri mari (care profită mai mult de deducerea fiscală) și cele cu venituri reduse (care depind în principal de Kindergeld).
În prezent, alocația este de 255 € pe lună pentru fiecare copil. În 2025 a fost deja aprobată o creștere la 259 €, iar după 2026 valoarea va fi direct legată de ajustările fiscale.
CITIȚI ȘI ► Germania pregătește reducerea alocației pentru copiii românilor: aproape 60 milioane de euro ajung anual în țară
Plată automată după naștere și platformă unică pentru beneficii
O altă schimbare majoră este plata automată a Kindergeld, imediat după nașterea copilului, fără ca părinții să mai depună cerere. Aceasta va fi posibilă printr-o platformă centralizată pentru servicii sociale, care va elimina formularele pe hârtie și drumurile la ghișee.
Totodată, sprijinul pentru copiii din familii cu venituri reduse va fi extins: „pachetul educațional și de participare” va crește de la 15 € la 20 € pe lună, iar guvernul analizează introducerea unei „card pentru copii” care să ofere reduceri în viața de zi cu zi.
Restricții pentru copiii care nu locuiesc în Germania
Nu toate familiile vor beneficia de aceste majorări. Se discută limitarea alocației pentru copiii care trăiesc în afara Germaniei, cum sunt copiii românilor care muncesc în această țară, în funcție de costul vieții din statul respectiv. Deși acordul de coaliție nu conține nicio referire directă la această măsură, acesta solicită „reducerea stimulentelor pentru imigrația în sistemele de asistență socială” și prevenirea abuzurilor din partea „persoanelor care locuiesc în străinătate”. Un schimb de date între autoritățile sociale, financiare și de securitate ar trebui să faciliteze acest lucru în viitor.