Sari la conținut

Iohannis a testat viitoarea linie feroviară Gara de Nord – Aeroportul Otopeni. Va fi dată în folosinţă în decembrie

Etichete:
21/09/2020 17:24 - ACTUALIZAT 21/09/2020 17:24

Președintele Iohannis a testat luni noua linie feroviară care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni. Trenul urmează să circule o dată la 50 de minute, iar călătoria durează 17 minute. Ministrul Transporturilor, Nicolae Bode, spune că trenul ar putea fi folosit, cel mai devreme, de călători din luna decembrie.

Dezvoltarea infrastructurii de transport este fundația pe care se clădește planul de relansare economică, a afirmat Klaus Iohannis după ce a testat linia de cale ferată.

„Iată că planul de relansare economică pe care l-am elaborat cu guvernul Orban începe să-și arate și partea practică. Pentru a sublinia importanța dezvoltării infrastructurii feroviare, am participat la un test pe singura linia nouă de cale ferată construită construită din 84 încoace. Noi dorim să dezvoltăm aeroportul internațional, dorim să îi dăm amploare, dar pentru asta e nevoie să poți să ajungi în aeroport în condiții foarte bune, în condiții predictibile și pentru asta legătura de la Gara de Nord până la aeroport este absolut esențială. Este evident că în acest fel și în acest ritm vom reuși să modernizăm infrastructura din România”, a spus Iohannis.

El a criticat guvernările anterioare că nu au avut „voință politică” pentru a folosi banii de la Uniunea Europeană.

Linia trebuia să fie gata pentru Euro 2020

Legătura dintre aeroport şi Gara de Nord este unul dintre punctele pe care România trebuie să le bifeze pentru a-şi onora angajamentele luate atunci când UEFA a desemnat şi Bucureştiul printre cele 12 gazde ale EURO 2020. În dosar se vorbea şi despre o linie de metrou care să ajungă direct la aeroport, dar acest proiect a rămas deocamdată pe hârtie.
Dacă EURO 2020 nu s-ar fi amânat până anul viitor, în acest moment nu aveam niciunul dintre cele trei stadioane gata, la fel cum nu ar fi fost dată în folosinţă nici linia de cale ferată care să lege aeroportul de Gara de Nord şi de acolo cu restul Bucureştiului prin liniile de metrou.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc