S-a întâmplat în localitatea germană Plauen. Bărbatul, acum cercetat penal, a fost observat de un trecător care a anunțat Poliția.
Agenții au intervenit imediat și au constatat că persoana în cauză, în vârstă de 64 de ani, era în stare de ebrietate și nu se mai putea deplasa cu scaunul cu rotile electric pentru că rămăsese fără baterie.
Polițiștii au chemat o ambulanță pentru a-l transporta acasă, iar testul de alcoolemie la care a fost supus a arătat că invalidul avea 2,5 grame de alcool la litrul de sânge, adică peste limita permisă de 0,5 g/l.
Având în vedere că celor care se află în scaun cu rotile li se aplică aceleași sancțiuni cu cele prevăzute pentru șoferi, bărbatul a fost amendat și i s-a întocmit dosar penal pentru conducere în stare de ebrietate, informează Welt.