in

Angela Merkel, invitată de Putin în Rusia. Vor discuta teme de pe agenda internațională

Cancelarul german, Angela Merkel, se va deplasa sâmbătă, 11 ianuarie, în Rusia, într-o vizită întreprinsă la invitaţia preşedintelui rus, Vladimir Putin, pentru a discuta tensiunile din Orientul Mijlociu şi aplicarea acordurilor de la Minsk, a informat luni Kremlinul, citat de agenţia EFE, informează Agerpres.

“În cadrul discuţiilor, se are în vedere discutarea unor teme de pe agenda internaţională, între care situaţia din Siria, Libia, creşterea tensiunilor în Orientul Mijlociu ca urmare a atacului american de la aeroportul din Bagdad, pe 3 ianuarie”, a indicat serviciul de presă al preşedinţiei ruse.

Atacul Statelor Unite a provocat moartea generalului iranian Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds, unitatea de elită a Gardienilor Revoluţiei, fapt ce a declanşat o escaladare a tensiunii în regiune, Iranul promiţând că se va răzbuna.

La rândul său, Washingtonul a avertizat că vor exista toate tipurile de răspuns la orice acţiune a Teheranului.

Kremlinul a mai precizat că la întrevederea Merkel-Putin se va analiza totodată punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk din 2015 şi a celor convenite în formatul Normandia, pe 9 decembrie, la Paris.

La reuniunea din capitala franceză, în plus faţă de aşteptata întâlnire Putin-Zelenski, s-a ajuns la mai multe acorduri.

Cele două puncte mai concrete au fost angajamentul de a lucra pentru ca o încetare a focului “totală” să devină efectivă până la finalul anului şi tot până atunci să aibă loc un schimb complet de prizonieri.

De asemenea, au cerut implementarea în următoarele patru luni a condiţiilor de securitate şi politice pentru a se putea organiza un scrutin local în Donbas, cu obiectivul unui nou summit în acelaşi interval pentru a analiza aplicarea acestui plan. 

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Tânără din Germania, atinsă indecent de un român în gara din Dortmund. Bărbatul a fost arestat

Locuri de muncă, disponibile pentru români în Germania, Spania și Olanda