Sari la conținut

Interdicția tradiției de Paște în Germania: amenda ajunge până la 50.000 de euro

11/04/2025 15:54 - ACTUALIZAT 11/04/2025 15:54
interdicție de Paște Germania

Interdicție de Paște în Germania: În apropierea sărbătorilor pascale, iubitorii decorațiunilor tradiționale trebuie să fie atenți la un gest care, deși pare nevinovat, este strict interzis prin lege. Cei care ignoră această interdicție riscă amenzi uriașe, de până la 50.000 de euro, pentru încălcarea legislației de protecție a naturii.

Ce interdicție de Paște poate aduce amenzi usturătoare în Germania

Odată cu venirea primăverii și a Paștelui, decorarea caselor cu ramuri înmugurite – în special cu tradiționalii mâțișori de salcie – devine tot mai populară. Însă ceea ce mulți nu știu este că ruperea acestor plante din natură este sever reglementată prin lege. Potrivit articolului 39 din Legea Federală pentru Protecția Naturii (BNatSchG), este interzisă tăierea sau smulgerea arborilor, arbuștilor și a altor tipuri de vegetație lemnoasă în perioada martie – septembrie. Aceasta este o măsură menită să protejeze habitatul insectelor, păsărilor și altor specii sălbatice în sezonul lor activ de reproducere și hrănire.

Weidenkätzchen – cunoscuți și sub denumirea de Palmkätzchen în spațiul german – sunt printre cele mai căutate plante decorative în perioada Paștelui, însă tocmai această popularitate îi face vulnerabili în fața recoltării ilegale, relatează KA Insider.
Citiți și ► Intrarea în Germania de Paște. Informații importante pentru românii care călătoresc în această perioadă

Ce pot face cei care vor să respecte legea

Pentru cei care nu vor să riște o amendă costisitoare, specialiștii recomandă achiziționarea acestor ramuri din florării sau centre de grădinărit autorizate. Acolo, plantele sunt cultivate în mod responsabil și pot fi folosite fără probleme pentru aranjamentele de sezon.
Citiți și ► Prognoză surprinzătoare de Paște în Germania: cum va fi vremea, potrivit Calendarului de 100 de ani

În anumite cazuri, legea permite totuși recoltarea unei cantități mici pentru uz personal, dar numai în afara ariilor protejate sau a rezervațiilor naturale. În plus, orice recoltare trebuie făcută cu grijă, fără a distruge plantele sau habitatele din jur. Dacă autoritățile constată că s-au colectat cantități mari sau că zona era protejată, amenda poate urca rapid la zeci de mii de euro, în funcție de legislația fiecărui land federal.

Tradițiile pascale pot fi păstrate fără riscuri, atâta timp cât sunt respectate regulile. Cu puțină atenție și alegerea surselor potrivite pentru decorațiuni, sărbătorile pot fi frumoase și în armonie cu natura.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc