Anul 2017 începe cu un eveniment cultural deosebit. Clubul Tânărului Orfeu, în parteneriat cu Fundația Dignitas din București vă invită la un concert de excepție, care va avea loc în data de 24 ianuarie, începând cu ora 20:00, la Blackmore`s Berlins Musikzimmer (Warmbrunner Str. 52,
14193 Berlin).
Evenimentul este dedicat Unirii Principatelor Române.
Programul evenimentului, care se află la cea de-a doua ediție, va cuprinde interpretarea mai multor opere care aparțin unor mari compozitori (și anume J.S. Bach, F. Chopin, E. Grieg, Paul Constantinescu, R. Schumann, D. Bughici, C. Franck, E. Ysaÿe, F. Liszt, și G. Enescu) dar și detalii despre importantul eveniment istoric – cel al Unirii Principatelor Române, relatate de către Prof. Adrian Cioroianu, ambasadorul României la UNESCO.
Tinerii artiști care vor susține momentele muzicale sunt Aron Cavassi (pian), Aron Cavassi (vioară) și Daria Tudor (vioară).
Mai mult decât atât, se vor recita și poezii ale poetului național Mihai Eminescu, atât în limba română cât și în limba germană.
Intrarea este liberă, iar publicul este invitat să facă donații pentru susținerea edițiilor viitoare ale proiectului.
Puteți afla mai multe detalii despre artiști și eveniment accesând linkul ACESTA.
Aproape 300 de români țepuiți la Viena. ”Revelion de neuitat” transformat în coșmar