Patru oameni au o şansă în plus la viaţă, după ce familia unui bărbat de 43 de ani, aflat în moarte cerebrală, a fost de acord să-i doneze organele.
Prelevarea a avut loc la Spitalul de Urgenţă din Oradea, iar inima bărbatului a ajuns în Germania, prin programul Eurotransplant. Alte trei organe vor salva trei bolnavi din România.
Bărbatul era din orașul bihorean Aleşd şi a intrat în moarte cerebrală după ce a căzut săptămâna trecută de la etajul patru al blocului în care locuia.
A ajuns la spital cu traumatisme grave. Medicii i-au scos splina, i-au eliminat şi un hematom, dar, în ciuda eforturilor, nu i-au mai putut salva viaţa. Familia a fost de acord ca organele să salveze alte vieţi.
Mai multe echipe de medici din Bucureşti, Cluj şi Oradea au efectuat intervenţia chirurgicală, la Spitalul Județean de Urgență Oradea. Au intrat în sala de operaţie la ora 3 şi jumătate dimineaţa, iar prelevarea a durat aproape patru ore.
Inima s-a dus la Eurotransplant, în Germania. Ficatul a fost trimis la Bucureşti.
Rinichii au fost preluaţi de Institutul de Transplat Renal de la Cluj, iar corneea, la Spitalul Militar Central din Capitală. Este a 14-a prelevare de organe care se face, anul acesta, la spitalul din Oradea.
De alfel, oraşul se află pe locul doi în ţară la astfel de intervenţii, după Bucureşti. În prima jumătate a anului, în România au avut loc 51 de operaţii pentru prelevare de organe de la donatori aflaţi în moarte cerebrală, informează Observator.