Polițiștii din orașul Ingolstadt îl caută cu disperare pe Romică Iakab, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare pentru tentativă de viol și agresiune sexuală, anunță wize.life.
Românul, în vârstă de 18 ani a încercat, luni noaptea, să violeze o taximetristă. Acesta se afla la benzinăria de pe strada Goethestraße când, în jurul orei 00:45, s-a urcat într-un taxi, cerând să fie dus în zona sudică a orașului.
Pe drum, a început să îi facă avansuri taximetristei, sugerându-i acesteia să întrețină relații sexuale. Femeia însă a refuzat, el i-a cerut să oprească mașina pe strada Zeppelinstraße și a început să o agreseze sexual. Tânărul i-a dat drumul femeii și a luat-o la fugă abia după ce un trecător a auzit strigătele acesteia și i-a sărit în ajutor.
Polițiștii au reușit să îl identifice pe agresor datorită imaginilor cu acesta surprinse de camerele de supraveghere instalate la benzinăria de unde a plecat.
Acum, autoritățile au cerut ajutorul cetățenilor în a-l prinde pe Romică Iakab. Orice detalii în acest sens pot fi oferite la numărul de telefon 0841/9343-0 sau la 110.
Gest macabru în orașul Ibbenbüren: O vârstnică, violată de un refugiat într-un cimitir