Sari la conținut

Cel puțin 13 morți – Un vast incendiu a mistuit un club de noapte din Murcia

Etichete:
02/10/2023 08:30 - ACTUALIZAT 09/10/2023 17:30
Incendiu discoteca Colectiv în Spania

Incendiu discoteca Colectiv în Spania – Țara este în stare de șoc, cel puțin 13 persoane au murit în urma unui incendiu, duminică dimineața, în Las Atalayas, Murcia. Potrivit autorităților locale, este cel mai mortal incendiu din cluburile de noapte din Spania din 1990 încoace. Este lungă și lista persoanelor dispărute. De la familiile celor dispăruți au fost prelevate probe de ADN. Primăria a declarat trei zile de doliu.
>>> Aceasta este vârsta de pensionare pentru anii imediat următori

Incendiu discoteca Colectiv în Spania

Majoritatea celor decedați sărbătoreau ziua de naștere a unui tânăr de 30 de ani. Trei decedați au fost identificați după amprentele digitale. Identificarea celorlalte victime se va face cu teste ADN, după cum a declarat primarul din Murcia, José Ballesta.
Autoritățile se tem că bilanțul va fi și mai tragic, deoarece multe alte persoane care se aflau în incinta localului sunt date dispărute.

Patru persoane au fost spitalizate pentru intoxicație cu fum. Sunt două femei de 22 și 25 de ani și doi bărbați de 41 și 45 de ani. Alți răniți au mers singuri la spital, toți aceștia au fost externați.

Incendiul a izbucnit duminică dimineață în jurul orei 6. S-a extins imediat la etajele superioare ale cădirii, iar acoperișul s a prăbușit rapid din cauza flăcărilor. Peste 40 de pompieri au participat la stingerea incendiului. Cauzele tragediei nu sunt clare, se așteaptă scăderea temperaturii în incintă pentru a începe investigații mai detaliate la interior.
>>> „Câinii pot face daune la fel de mari ca mașinile”: Spania instituie obligativitatea răspunderii civile față de terți

Unii dintre martori au povestit că zona era plină de fum și flăcări: mulți oameni au încercat să părăsească localul, dar unii au rămas prinși înăuntru. Tatăl unuia dintre cei dispăruți a dezvăluit că fiica sa, în vârstă de 28 de ani, i-a trimis un audio mamei sale după ora 6 dimineața : „Mami, o iubesc, vom muri”, se aude în audio. Telefonul mobil al fetei dispărute nu mai dă semnal.

Spania, cel mai mortal incendiu după 1990

Palatul Sporturilor Murcia, aproape de zona incendiului, a fost amenajat pentru suport psihologic pentru îngrijirea celor peste 50 de rude ale victimelor.

Acest incendiu este cel mai mortal înregistrat în Spania într-un loc de agrement de la tragedia din 1990 de la clubul de noapte „Flying” din Zaragoza. Atunci au murit 43 de persoane.
Cea mai mare tragedie dintr-un club de noapte din Spania a avut loc la Madrid pe 17 decembrie 1983, când un incendiu izbucnit în spatele perdelelor scenei clubului de noapte „ Alcalá 20” a ucis 81 de persoane, majoritatea tineri. Fumul, o defecțiune la sistemul de iluminat și o ușă de urgență închisă au dus la catastrofă.
>>> Este obligatorie înlocuirea sistemelor de încălzire – Câți bani primiți de la stat

Sursa: rtve, laopiniondemurcia, ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc