Capturile din satelit – publicate de Agenția Spațială Europeană – redau transformarea solului din jurul Berlinului sub efectele valului de căldură, transmite Euronews.
„Vedem schimbări semnificative în aceste zone, de la paleta de verde luxuriant din iulie 2017, la multitudinea de nuanțe maro din iulie 2018”, se menționează într-un comunicat al Agenției Spațiale Europene.
Fermierii din Germania şi-au intensificat marţi solicitările pentru a primi un ajutor special în valoare de aproximativ un miliard de euro (1,17 miliarde de dolari), din cauza pagubelor provocate culturilor agricole de valurile de căldură şi de secetă, dar Guvernul de la Berlin a anunţat că va aştepta până la publicarea, în august, a raportului privind recoltele, înainte de a lua o decizie, transmite Agerpres, care citează Reuters.
Preşedintele Asociaţiei Fermierilor din Germania (DBV), Joachim Rukwied, susţine că seceta a provocat anul acesta culturilor agricole pagube de 1,4 milioane de euro.
Valurile de căldură şi lipsa ploilor au afectat culturile agricole din Franţa, Germania şi statele de la Marea Baltică, înregistrându-se şi un deficit de nutreţ pentru animale, din cauza pagubelor provocate de secetă culturilor de porumb şi ierbii.
„Va trebui să achiziţionăm furaje pentru animale la un preţ ridicat”, a declarat Rukwied la postul german de televiziune ZDF.
Totuşi, ministrul german al Agriculturii, Julia Kloeckner, susţine că este nevoie de o imagine mai clară iar Guvernul aşteaptă publicarea, în august, a raportului privind recoltele.
„Atunci vom avea o privire de ansamblu a situaţiei din Germania iar autorităţile vor putea acorda ajutor pe plan local dacă va fi necesar”, a declarat ministrul Agriculturii.
Till Backhaus, ministrul Agriculturii din landul Mecklenburg-Vorpommern, a cerut Guvernului să declare stare de urgenţă pentru fermieri şi a avertizat că eventuala decizie din august nu va fi suficient de rapidă.
Germania este al doilea mare producător de cereale din UE, după Franţa.
Fermierii din Germania au pierdut 30% din recoltă din cauza secetei