Sari la conținut

Hoți români din Germania, dați de gol de mirosul de motorină

18/02/2019 11:52 - ACTUALIZAT 28/04/2020 21:16

Polițiștii germani i-au arestat pe români sâmbătă, 16 februarie, la Tiefenbach (landul Baden-Württemberg), la bordul unui vehicul înmatriculat în România.

Furgoneta a fost oprită și verificată de agenții din Gotting. Înăuntru erau trei români care miroseau puternic a motorină.

În vehicul au fost găsite apoi mai multe bidoane cu 160 de litri de motorină, două furtunuri, unelte pentru dat spargeri, cuțite și câteva perechi de mănuși.

Existând suspiciunea de furt de motorină, cei trei români au fost arestați.

Deocamdată nu se știe de unde a fost furat combustibilul. Polițiștii invită persoanele care au fost păgubite sau dețin informații să telefoneze la numărul 0851/95110.

Concluzia unui neamț, șef la o firmă din Suceava: ”Românii nu se simt bine dacă nu pleacă cu măcar doi litri de motorină acasă”

Continuați să citiți în Ziarul Românesc