Sari la conținut

Haos cu avioanele pe un mare aeroport german: acum intervine poliția

Etichete:
24/02/2026 15:53 - ACTUALIZAT 24/02/2026 15:53
haos aeroport ninsoare pasageri blocați

Sute de pasageri au trăit o noapte greu de uitat pe Aeroportul München. Oameni pregătiți de decolare au rămas blocați ore întregi în avioane, fără să poată reveni în terminal. Ninsoarea puternică a dat peste cap traficul aerian, iar lipsa autobuzelor disponibile a făcut imposibilă debarcarea. Situația a fost descrisă drept „inacceptabilă” chiar de către cei implicați. Acum, după zile de reacții și explicații, intervine și poliția.

haos aeroport ninsoare pasageri blocați

Pasagerii afectați nu au depus încă plângeri

Un raport întocmit de poliția aeroportuară urmează să fie analizat de Parchetul Landshut. Informația a fost confirmată de poliția din Bavaria Superioară de Nord, după ce presa germană a relatat despre deschiderea verificărilor. Potrivit poliției, demersul nu a fost declanșat de o plângere directă a pasagerilor afectați. Inițiativa ar fi venit din partea unui „terț neimplicat”, care a solicitat verificarea incidentului printr-un formular transmis Biroului de Poliție Criminală de Stat (LKA) din München.

Autoritățile nu au precizat ce suspiciuni concrete sunt analizate și nici dacă va fi deschis un dosar penal. Parchetul din Landshut nu a oferit, deocamdată, detalii suplimentare. Raportul poliției urma să ajungă la instituția competentă în cursul zilei de marți.

Test de răbdare pentru aproape 600 de pasageri

Incidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, când o ninsoare puternică a paralizat operațiunile de pe aeroport. Șase aeronave, cu aproximativ 600 de persoane la bord, au rămas la sol după ce pasagerii se aflau deja în cabine, pregătiți pentru decolare.
Citiți și: Noile condiții de intrare provoacă blocaje și întârzieri în toată lumea

Din cauza condițiilor meteo și a lipsei mijloacelor de transport pentru a-i readuce în terminal, oamenii au fost nevoiți să petreacă noaptea în avion. Situația a generat nemulțumiri și a fost catalogată drept „de neacceptat” atât de compania aeriană, cât și de operatorul aeroportuar, relatează Merkur.

Lufthansa anunță despăgubiri pentru pasageri

Lufthansa a anunțat că va acorda compensații financiare pasagerilor afectați. Cinci dintre cele șase aeronave implicate aparțineau grupului Lufthansa. Reprezentanții companiei și ai aeroportului și-au cerut scuze public pentru situație.

Pe aeroportul din München este în vigoare o regulă care interzice decolările și aterizările între miezul nopții și ora 5 dimineața. Pentru a gestiona traficul, fusese acordată o autorizație specială, iar avioanele au rulat spre piste până în jurul orei 1:00. Din cauza intensificării ninsorii, cele șase aeronave nu au mai reușit însă să decoleze în intervalul permis.