Febra luptei împotriva evaziunii fiscale a cuprins în totalitatea autorităţile de la Bucureşti. Astfel, Guvernul obligă ca toate persoanele decedate să fie înmormântate cu o brăţară la mână. Decizia vine în contextul prevenirii evaziunii fiscale la firmele de pompe funebre.
Brăţara, din materiale care nu sunt biodegradabile, cu datele de identificare ale firmei care a acordat îngrijiri mortuare, va fi aplicată obligatoriu pe mâna dreaptă sau stânga a decedatului.
Mai mult, firmele de pompe funebre vor fi obligate să arhiveze contractele de prestări servicii încheiate şi documentele fiscale timp de 5 ani, pentru eventuale plângeri ulterioare ale rudelor şi responsabilizarea acesteia. Noile reguli, anunţate încă din luna mai, au fost avizate acum de Guvern şi vor fi aplicate de la sfârşitul lunii noiembrie.
Firmele de pompe funebre vor fi obligate să cotizeze şi la un Fond de Garantare, din care să fie achitate despăgubiri în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a prestărilor de servicii funebre. Cotizaţia va reprezenta echivalentul a cinci ajutoare de înmormântare. O problemă s-a constatat şi în cazul procedurilor de îmbălsămare: formarea pentru ocupaţia de imbalsamator nu a fost reglementata.
De asemenea, Guvernul îi va obliga pe angajatori şi să aibă în schema de personal cel puţin 3 salariaţi cu atribuţii în transportul decedatului. Numărul fix de 3 angajaţi a fost calculat de guvernanţi pornindu-se de la ideea că pentru o persoană cu vârsta cuprinsă între 19 şi 45 de ani ar trebui ridicată şi purtată frecvenţa de către fiecare transportator, prin împărţirea sarcinii, o greutate de maximum 30 de kilograme.
Ţinând cont că greutatea medie a unui adult este de 70 de kilograme, iar a unui sicriu este de 30 kilograme, rezultă un număr de 3 angajaţi necesari pentru efectuarea transportului decedaţilor, a fost calculul Guvernului.