Guvernul Germaniei s-a pronunțat, miercuri, la Berlin, cu referire la evenimentele politice din România, precizând că urmărește „cu oarecare îngrijorare” evoluțiile și că prin emiterea celor două ordonanțe de urgență privind modificarea Codului penal, Executivul român „a trecut peste îndoielile majore ale președintelui României, ale justiției și ale unei largi părți a populației”, informează un comunicat al Ambasadei Germaniei la București, citat de Agerpres.
“În democraţie, hoţii stau la puşcărie!” Proteste cu mii de români împotriva graţierii
„În noaptea trecută, guvernul României a emis două ordonanțe de urgență pe care le cunoaștem în linii mari și care aduc modificări Codului penal, precum și amnistii penale. Este foarte evident că prin intermediul acestor decizii, guvernul României a trecut peste îndoielile majore ale președintelui României, ale justiției și ale unei largi părți a populației. Urmărim cu o oarecare îngrijorare aceste evoluții. Pentru că și o mare parte a societății civile din România își exprimase, deja, foarte clar, îngrijorările cu privire la deciziile luate și la subiectul despre care este vorba”, adaugă sursa citată.
Comunicatul amintește că, în acest context, Comisia Europeană a făcut deja „o declarație critică”.
„Cred că putem afirma că aceste decizii nu reprezintă în niciun caz un semnal bun și corect, și având în vedere unele decizii iminente, la nivelul Uniunii Europene, ce privesc România. Din acest considerent, ne dorim răspunsuri clare din partea Guvernului legat de viziunea acestuia cu privire la continuarea luptei ferme împotriva corupției și la întărirea statului de drept, în aceste condiții-cadru legale schimbate”, se mai arată în comunicatul ambasadei.
100.000 de oameni au protestat în ţară împotriva graţierii: “România cere: fără graţiere!”