Sari la conținut

Guvernul de la Berlin, obligat să transfere în țară copiii unui german luptător ISIS

15/07/2019 12:38 - ACTUALIZAT 16/10/2023 17:30

O instanţă germană a decis că Guvernul de la Berlin este obligat să transfere în ţară copiii unui cetăţean german, luptător al grupării teroriste Stat Islamic, potrivit agenţiei DPA, citată de Mediafax.

Decizia instanţei obligă Ministerul de Externe să facă demersurile necesare pentru a determina identitatea celor trei copii minori ai bărbatului acuzat de terorism şi să îi aducă în Germania, împreună cu mama lor. Copiii se află în acest moment într-o tabără de refugiaţi din Siria, a informat o purtătoare de cuvânt a instanţei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată de Ministerul de Externe. Un purtător de cuvânt al Ministerului a anunţat că o decizie în acest sens nu a fost încă luată.

Instanţa din Berlin a motivat decizia prin faptul că, în calitate de cetăţeni germani, copiii au dreptul la protecţie din partea statului, conform legii germane. Curtea a constatat că viaţa acestora ar putea să fie pusă în pericol din cauza condiţiilor precare din tabăra de refugiaţi, motiv pentru care statul german este obligat să ia atitudine.

Germanii care susţin partidele politice radicale sunt mai înclinați spre narcisism

Cei trei copiii au 2, 7, respectiv 8 ani, potrivit presei locale. Reprezentanţii Ministerului de Externe au argumentat în instanţă că statul nu are nicio responsabilitate faţă de aducerea în ţară a mamei copiilor.

Potrivit datelor oficiale, zeci de luptători ISIS de origine germană, dar şi soţiile şi copiii lor se află în respectiva tabără de refugiaţi, administrată de kurzi. Potrivit estimărilor, câteva sute de copii de origine germană trăiesc în acea tabără de refugiaţi.

Autorităţile siriene au solicitat în repetate rânduri statelor occidentale să îşi primească înapoi cetăţenii care au luptat alături de ISIS, dar şi familiile acestora, dar cele mai multe dintre aceste ţări s-au arătat sceptice faţă de această idee.

Statele Unite, Franţa şi Olanda au repatriat un număr mic de femei şi copii din nord-estul Siriei, dar mulţi alţi cetăţeni sunt în continuare în zonele de conflict, iar mulţi dintre copiii care s-au născut în Siria şi Irak în timpul războiului sunt apatrizi.

Simpatizanți ISIS din Germania plănuiau să ucidă copiii dintr-o grădiniță cu înghețată otrăvită: „Este permis să violezi fetițele dușmanilor?”

Continuați să citiți în Ziarul Românesc