Sari la conținut

Germania: Pachetele trimise prin Amazon ar putea întârzia! Angajații „nu vor să fie luați de proști, vor intra în grevă”

Etichete:
19/12/2022 12:58 - ACTUALIZAT 19/12/2022 12:58
Greve la Amazon în Germania

Greve la Amazon în Germania – Sindicatul german Verdi i-a îndemnat duminică pe lucrătorii din depozitele Amazon din toată ţara să susţină organizarea de greve repetate în zilele următoare, într-un protest faţă de salarizare, menit să maximizeze perturbarea afacerilor retailerului online înainte de sărbărorile de Crăciun.

Sindicatul a spus că, din cauza majorărilor salariale sub rata inflaţiei, a cerut lucrătorilor din şapte centre de distribuţie germane să intre spontan în greve, care ar urma să alterneze între diferite locaţii.

Ghinionul unei românce din Germania, insultată de un curier român: „Vacă leneșă, mișcă-ți fundul!”

Amazon a spus că apelurile de grevă au afectat doar câteva dintre cele 20 de centre logistice ale sale din Germania.

Germania este cea mai mare piaţă a Amazon după Statele Unite, iar Verdi organizează greve la depozitele germane ale companiei din 2013, într-un protest de lungă durată împotriva salariilor mici şi a condiţiilor proaste.

„Colegii sunt furioşi şi nu vor să fie luaţi de proşti de o companie care realizează profituri de miliarde”, a spus sindicatul.

Germania: Nemulțumit de salariu, un curier român a „păstrat” colete în valoare de peste 22.000 €‎ „ca un fel de despăgubire”

De asemenea, Verdi a explicat că grevele alternative ar împiedica încercările conducerii Amazon de a se pregăti pentru opriri.

Amazon, care nu recunoaşte contractele colective în Germania, a declarat că întreg personalul de logistică a primit creşteri salariale în septembrie.

Salarii cu câteva mii de euro mai mici

Însă Verdi a spus că angajații Amazon din Germania au câştigat cu câteva mii de euro pe an mai puţin decât colegii lor din companiile cu drepturi de negociere colectivă.

Români angajați la o firmă de curierat din Germania, ARESTAȚI pentru cel puțin 20 de furturi din colete

Amazon afirmă că şi-a plătit bine personalul şi le-a oferit beneficii şi oportunităţi de formare. „Salariul de pornire este de la 13 euro pe oră în sus, inclusiv bonusuri, cu un salariu mediu de peste 35.000 de euro pe an brut după doi ani”.

Sursa: Reuters. ZiarulRomanesc.de