Sari la conținut

Dubla cetățenie în Germania

11/07/2016 09:45 - ACTUALIZAT 08/09/2023 09:38

Cetățenia germană: În Germania, dubla cetăţenie este acceptată. Potrivit unei statistici, în 2011, pentru prima oară după opt ani, Germania şi-a sporit populaţia cu 50.000 de persoane, sporul populaţional nedatorându-se creşterii natalităţii, ci străinilor care au primit cetăţenie germană. Cei mai mulţi dintre proaspeţii cetăţeni germani sunt din Polonia şi din alte ţări europene. Potrivit cotidianului Hamburger Abendblatt, numărul străinilor care obţin cetăţenie germană creşte de la un an la altul.

Pentru a obţine cetăţenie germană trebuie însă să îndeplineşti câteva condiţii. Potrivit Jurnalului European, în ce priveşte oraşul Hamburg, aici străinii care doresc să devină germani „în acte” pot primi consultanţă de specialitate. Sloganul acţiunii de dobândire a cetăţeniei germane, având un mesaj simplu („aici e ACASĂ”), este şi acum promovat: „Hamburg. Mein Hafen. Deutschland. Mein Zuhause”. În Hamburg, condiţiile care trebuie îndeplinite sunt dificile, însă în alte regiuni sunt mai facile, întrucât cerinţele diferă de la un land la altul.

Potrivit Hamburger Abendblatt, cei care solicită cetăţenia germană trebuie să fi locuit cel puţin 8 ani în Germania şi să facă dovada că se pot întreţine. Pentru cei cu un partener de viaţă german este cu mult mai simplu, perioada putând fi redusă de la 8 ani la numai 3 ani. Mai mult, pe lângă “vechime”, persoana solicitantă de cetăţenie germană trebuie să aibă: drept de şedere permanentă în această ţară, pe viaţă (unbefristetes Aufenthaltsrecht); cunoştinţe de limba germană de nivel B1 (cu testul B1 promovat) şi cunoştinţe generale (elementare) despre Germania – din domeniile istorie, juridic, social (care vor fi verificate în scris prin Einbuergerungstest). La aceste condiţii generale se adaugă încă două, valabile doar pentru obţinerea cetăţeniei în nordul Germaniei: solicitantul trebuie să nu fi fost condamnat penal şi trebuie să semneze că va respecta Constituţia. Aici, instituţia care se ocupă cu acordarea cetăţeniei germane este Einwohner-Zentralamt.

Reguli în Germania: Unde se reclamă „munca la negru”, abuzul în serviciu și cum să te ferești de hoții de buzunare

Potrivit unor declaraţii ale unor persoane care au trecut prin această experienţă, pentru că sunt multe solicitări de cetăţenie, răspunsul durează de regulă în jur de un an. În acest interval de timp este recomandabil ca solicitantul de cetăţenie să nu sune pentru a se interesa de stadiul în care se află cererea sa; unii funcţionari avertizează chiar că nu vor să fie deranjaţi. Solicitantul trebuie să achite suma de 255 euro.

Deşi condiţiile sunt clare, totuşi situaţia fiecăruia este judecată în funcţie de datele din dosar. Practic, cei care au studii superioare şi fac carieră în Germania primesc cetăţenia mai devreme de 8 ani. De asemenea, persoanele căsătorite cu cetăţeni germani (şi cu copiii având automat cetăţenia germană) nu au mai avut nevoie de dreptul de şedere pe viaţă la primirea cetăţeniei.

În Germania, dubla cetăţenie este valabilă fără niciun fel de problemă. Astfel, oricare cetăţean al UE poate obţine cetăţenia germană pe lângă cea pe care o are deja. Tripla cetăţenie nu se acceptă însă; cetăţenia germană nu poate fi primită ca o a treia cetăţenie. Dacă unul dintre părinţi are cetăţenie germană, copilul va avea de la naştere, în mod automat, cetăţenie germană. Când ambii părinţi sunt români şi locuiesc în Germania, copilul va avea cetăţenie română. El poate obţine cetăţenie germană dacă cel puţin unul dintre părinţii săi se află de 8 ani în Germania (neîntrerupt) şi are drept de şedere permanentă.

Permisul de conducere și transferul automobilului în Germania

Cât de bine vă cunoașteți drepturile ca și angajat în Germania? Iată câteva dintre ele

Cum puteți testa seriozitatea unei agenții de recrutare