Reguli privind masca de protecţie în Germania în iunie 2022: Uniunea Europeană (UE) a recomandat recent ca măștile să nu mai fie obligatorii în călătoriile aeriene. Dar Germania nu schimbă aceste reguli, cel puțin deocamdată. Iată ce ar trebui să știți despre regulile privind măștile Covid-19 în Germania.
Cuprins
Reguli privind masca de protecţie în Germania în iunie 2022. Unde NU este obligatorie
Oamenii din Germania poartă măşti de protecţie în multe locuri publice de aproximativ doi ani din cauza pandemiei de Covid-19. Dar în aprilie, regulile au fost în mod semnificativ relaxate.
Înseamnă că în Germania, în prezent, nu trebuie să purtați mască (dar o puteți face pe bază de voluntariat) în aceste locuri:
- magazine și supermarketuri
- restaurante, cafenele și baruri
- clădiri culturale, inclusiv muzee și galerii
- locuri de agrement, inclusiv săli de sport și cinematografe
- coafor si alte servicii de înfrumuseţare
Cu toate acestea, companiile pot cere clienților sau vizitatorilor să poarte o mască. În acest sens puteți găsi indicaţii pe ușa unor locații sau facilități.
Unele companii vor avea pe uşă Freiwillig (voluntar) și simbolul măștii la intrarea lor. Asta înseamnă că există încurajarea pentru elineţi să poarte o mască, dar nu sunt obligați legal.
Reguli privind masca de protecţie în Germania în iunie 2022. Unde ESTE obligatorie
În Germania mai trebuie să purtați mască în aceste locuri:
- în transportul public (toate autobuzele, trenurile și tramvaiele) și în stații
- pe zboruri către și dinspre Germania și pe aeroporturile germane
- în spitale și cabinete medicale
- în instituțiile de îngrijire, cum ar fi căminele de îngrijire pentru bătrâni sau alte locuri în care există persoane vulnerabile.
Ce tip de mască este necesar?
Măștile FFP2 au devenit standard în Germania, dar depinde de regulile de stat sau de afaceri. În unele zone, măștile medicale sunt suficiente.
>>> Se adânceşte criza de muncitori în Germania. Număr record de posturi vacante
Reguli privin masca de protecţie pentru zborurile către şi dinspre Germania
Deşi Agenția pentru Siguranța Aviației a Uniunii Europene (EASA) și a Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) au recomandat de curând ca măști de protecţie să nu mai fie obligatorii pe timpul zborilor. Însă decizia finală revine țării.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății din Germania a declarat: „Decizia privind măștile obligatorii este luată de autoritățile naționale. Prin urmare, cerința obligatorie de mască în aeronave continuă să se aplice pe toate rutele interne germane, precum și pe zborurile care decolează sau aterizează în Germania.
„Așadar, trebuie purtată o mască FFP2 sau medicală la îmbarcare și debarcare, precum și pe parcursul întregului zbor. Acest lucru poate fi eliminat numai atunci când mănânci și bei. Există excepții de la cerința măștii pentru copiii sub șase ani și, de exemplu, pentru persoanele cărora nu li se permite să poarte mască din motive medicale.”
Politicienii germani s-au contrat recent pe măsura ridicării regulii obligatorii a măștii în Germania. Ministrul german al transporturilor, Volker Wissing, de exemplu, a spus că sprijină eliminarea obligației de a purta măști de protecție în transportul public din Germania, precum și în avioane.
Însă Ministerul Sănătății a declarației că obligația de purtare a va rămâne în vigoare ca parte a Legii de protecție a infecțiilor până la cel puțin pe 23 septembrie 2022. Cu excepția cazului în care regulile sunt „adaptate la situație”.
Sursa: Bundesregierung, ZiarulRomanesc.de
Gabriela Iordan